OrthodoxPhotos.com
HOME | PHOTOS:
Holy Fathers
Orthodox Elders
Athonite Hermits
Holy Relics
Icons & Frescoes
Holy Land
Monasteries, Churches
Pascha Holy Light
Monasticism
Monastic Obedience
Various Photos
SEARCH:
THE ORTHODOX FAITH:
What's Orthodoxy?
Who started it?
Is it 2000 year old,
before catholicism
and protestantism?

BYZANTINE HYMNS:
Athos Monks[play]
Meteora[play]
Th. Vassilikos[play]
EXTERNAL LINKS:
Orthodox Prayer Ropes
The Jesus Prayer & the Orthodox Prayer Rope (resources)


Convorbirea a noua

Diverse cuvinte de folos, secte, ecumenism


267. Odata l-a intrebat pe parintele Cleopa unul din fii sai duhovnicesti: Ce trebuie sa fac cand slujesc Sfanta Liturghie si primesc pe Hristos?

Cand vrei sa slujesti si sa te impartasesti cu Trupul si Sangele lui Hristos, trei lucruri esti dator sa faci: sa fii impacat cu toti, sa te spovedesti si sa-ti faci canonul de rugaciune. Cu aceste trei intotdeauna apropie-te, iar fara acestea niciodata sa nu indraznesti a te apropia de cele sfinte, ca sa nu te arzi in focul cel dumnezeiesc.

268. Un calugar din Manastirea Neamt l-a intrebat pe parintele Cleopa intr-o zi: Ce sa fac sa ma mantuiesc?

Parinte Hariton, pazeste aceste trei si te vei mantui cu darul lui Hristos: Sa nu-ti ramana canonul si rugaciunea nefacute in fiecare zi; scoala-te la miezul noptii si te roaga lui Dumnezeu, luand parte la slujba Utreniei; infraneaza-te pana la moarte de mancarea de carne si de vorbirea de rau.

269. Parinte Cleopa, dati-mi un cuvant de folos l-a rugat unul din fii sai duhovnicesti.

Asculta, parinte. Mama tuturor faptelor bune este sfanta rugaciune. Daca in vremea cea randuita pentru rugaciune, te ocupi cu altceva afara de rugaciune esti batjocorit de diavoli, ca toti sfintii au fost sub rugaciune. Prima grija sa-ti fie rugaciunea si apoi cititul, scrisul si lucrul mainilor. Sa nu te fure ocupatiile in locul rugaciunii. Numai cand esti sub ascultare ai motiv binecuvantat sa lipsesti de la rugaciuni, caci ascultarea este mai mare decat rugaciunea.

270. Altadata a zis iarasi despre rugaciune:

Nimic nu lipeste pe om mai mult de Dumnezeu ca sfanta rugaciune! Sa nu ne lenevim nici o clipa de a vorbi cu Dumnezeu, caci diavolul da mare razboi impotriva celor ce se roaga.

271. Odata l-a intrebat un calugar: Parinte Cleopa, care este cea mai mare fapta buna pentru cel ce se pocaieste?

Spun dumnezeiestii Parinti ca nici o fapta buna nu este mai scumpa sub soare ca recunoasterea pacatelor tale; si nici o primejdie nu este mai mare pentru suflet ca nerecunoasterea neputintelor tale.

272. Un alt frate l-a rugat: Spuneti-mi un cuvant despre Imparatia lui Dumnezeu.

Asculta, frate. Imparatia lui Dumnezeu nu sta in cuvant, ci sta in putere; adica in lucrarea faptelor bune!

273. Un duhovnic din manastire l-a intrebat: Parinte Cleopa, vin credinciosi la mine la spovedit, sa-i primesc?

Sa-i primim cu toata dragostea, parinte. Cat s-au chinuit ingerii lor sa-i aduca pana aici si noi sa-i lasam nemarturisiti?

274. Un credincios l-a intrebat: Parinte Cleopa, m-am certat cu cineva si ori de cate ori ii cer iertare, nu vrea sa ma ierte. Ce sa fac sa ma impac cu dansul?

Nu-i mai zice nimic, nici nu-l vorbi de rau catre cineva, ci roaga-te lui Dumnezeu pentru dansul si iarta-l din inima. De la o vreme se stinge mania, asemenea unui foc peste care nu mai pui lemne.

275. Odata l-a intrebat cineva: Ce zici, parinte Cleopa, este pacat sa fumezi?

N-am gasit scris in Sfanta Evanghelie " sa nu fumezi "; dar am gasit scris " sa nu judeci "! Fumatul insa este pacat.

276. Un calugar l-a intrebat: Parinte Cleopa, de ce nu ma pot ruga cu aceeasi ravna ca in ziua cand am venit la manastire?

Din cauza uitarii, caci uitam de ceasul mortii si al judecatii lui Dumnezeu. Sfintii Parinti ne invata, zicand: " Precum apa stinge focul, asa uitarea stinge rugaciunea! " Sa ne intoarcem la ravna cea dintai si ne vom mantui.

277. Unui parinte care se mania adesoori pe ucenicul sau, i-a zis odata batranul:

Parinte, nimic nu este mai greu decat sa cresti duhovniceste pe cineva. Dar sa nu uitam ce spune Sfantul Efrem Sirul, ca chipul indreptarii si al castigarii sufletelor este numai al blandetii.

278. Un frate care patimea o grea incercare, l-a intrebat pe parintele Cleopa: Ce sa fac in suferinta aceasta?

Rabda, frate, pana la capat si multumeste lui Dumnezeu ca certarea aceasta este semn al milei lui Dumnezeu, iar nu al maniei Lui.

279. Altul iarasi l-a intrebat: Parinte Cleopa, poate un crestin bun sa salveze o familie, un sat, o comunitate, prin sfintenia vietii lui?

Cum sa nu poata, parinte! Cu cat sunt mai multi crestini alesi in lume, intr-o tara, intr-o localitate, cu atat tara sau localitatea aceea este crutata de primejdii, de razboaie, de cutremure, de foamete si de tot raul. Iar cu cat se vor imputina mai mult alesii lui Dumnezeu dintr-o tara sau localitate, cu atat mai greu este lovita de certarea Domnului. Odata s-a intrebat un sfant: " Poate un om sa mantuiasca o cetate? Poate! " a raspuns el. Exemplu a fost proorocul si imparatul David. Ca auzi ce zice Dumnezeu: " Pentru David, robul Meu, nu voi pierde cetatea Ierusalimului ".

280. Parinte Cleopa, a intrebat un credincios, oamenii dinainte de Hristos, ca si cei ce n-au crezut in El pana astazi, au fost si ei calauziti de pronia lui Dumnzeu, sau nu?

Toti oamenii, dinainte sau de dupa Hristos, credinciosi sau necredinciosi, ca si stramosii nostri de odinioara, toti au fost si au trait sub pronia lui Dumnezeu. Caci pronia a fost din veci, nu numai de la intruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Niciodata nu a fost lipsita lumea si intreaga creatie de mila si pronia lui Dumnezeu.

281. Intr-o zi l-a intrebat ucenicul: Parinte Cleopa, cum se cuvine sa ma comport duhovniceste intre oameni?

Sa fii la aratare cu pogoramant si cu dragoste, iar in ascuns sa ai lucrare duhovniceasca. Aceasta este taina vietii noastre! Sau, cum spune la Pateric: " Folosul fratelui este roada ta ". Ajutand, miluind, mangaind si iubind pe aproapele, te mantuiesti pe tine. Rugaciunea mea este sa te hranesc pe tine, sa te adap pe tine, sa te odihnesc si folosesc pe tine. Ca mai inalta este dragostea intru randuiala sa decat rugaciunea. Ca rugaciunea este numai una din faptele bune, iar dragostea este legatura desavarsirii. Dragostea pe toate faptele bune le cuprinde.

282. Un calugar randuit cu primirea mirenilor la arhondaric l-a intrebat pe batranul: Parinte Cleopa, spunet-mi cum trebuie sa primim pe oaspeti la manastiri?

Oaspetii vin la noi in numele lui Hristos. De aceea ii primim cu dragoste in manastiri, ii odihnim, ii ospatam si dezlegam la vin, pentru ca odata cu fratele tau vine si Hristos la tine. Astfel, prin ei avem pe Hristos intre noi. Aici sta toata cheia ospitalitatii noastre crestine si manastiresti.

283. Ospitalitatea si iubirea de aproapele tau au totusi o masura? a intrebat acelasi calugar.

Mantuitorul spune sa iubesti pe aproapele " ca pe tine insuti ", adica cu masura, cat te iubesti pe tine. Iar unii Sfinti Parinti spun: " Nici dragostea catre aproapele sa nu o reversi catre toti in masura, ci limitat. Intai faci mila si ajuti pe cei din casa ta, apoi pe cei de un neam cu tine si la urma pe cei de alt neam ". Asa este si cu ospitalitatea in manastiri, limitata dupa caz si imprejurari. Pentru ca a ne arunca in valtoarea lumii, de multe ori ne aduce paguba in loc de folos.

284. Un parinte duhovnicesc l-a intrebat pe batranul: Parinte Cleopa, dupa expcrienta pe care o aveti, unde se gaseste astazi credinta mai curata, intre credinciosii simpli sau intre cei invatati?

Sa ascultam pe Sfantul loan Gura de Aur care spune: " Daca vrei sa gasesti credinta curata, in poporul de jos o gasesti... " Sinceritatea, smerenia si cainta lor pentru pacate, asemenea pacatoasei din Evanghelie, o primeste Dumnezeu ca pe o jertfa. Credinta mai curata, mai sincera si mai devotata ca la credinciosii nostri de la tara nu vei gasi in alta parte. Ca, desi gresesc, ei stiu mai mult ca altii sa se smereasca si sa-si marturiseasca pacatele. Sa ascultam si pe Sfantul Efrem Sirul, care, in cuvantul pentru vames si fariseu, spune printre altele: " Injuga la doua care, dreptatea cu mandria si pacatul cu smerenia si vezi care ajunge mai repede la Dumnezeu? " Fariseul a injugat dreptatea cu mandria, dar n-a ajuns la Dumnezeu. Iar vamesul a injugat pacatul cu smerenia si a luat-o inaintea fariseului. Pentru ca Dumnezeu " celor mandri le sta impotriva iar celor smeriti le da dar " (Iacob 4, 6; I Petru 5, 5). Iar in alt loc: " Fara de Mine nu puteti face nimic " (Ioan 15, 5). Este un fariseu launtric in inimile noastre, care nu ne lasa sa ne smerim. Pe acela de-l vom scoate afara din noi repede ajungem la Dumnezeu. Apoi sa nu uitam ca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimilor! El stie inima fiecaruia. De aceea, este un mare pacat a judeca pe cineva.

La fel si Sfantul Ioan Gura de Aur zice: " Dumnezeu nu se slaveste in cei multi, ci in cei putini; nu in cei tari, ci in cei slabi, dar sinceri si credinciosi. Altfel s-ar crede ca El este neputincios. Ca pe cei ce conduc si sunt puternici, obicei are satana sa-i biruiasca cu mandria, cu ura, cu iubirea de argint, cu trufia si necredinta ".

285. Care este cea mai inalta cugetare a crestinului? l-a intrebat acelasi duhovnic.

Unii dumnezeiesti Parinti spun ca cea mai inalta cugetare este a-ti cunoaste neputinta ta. Ca zice Hristos: " Cand veti faee toate cate am poruncit voua, sa ziceti ca slugi netrebnice suntem ca ce eram datori sa facem aceea am facut " (Luca 17, 10). Dar face cineva toate cate ne-a poruncit Hristos? Numai prin smerenie le poate face.

Dupa Sfantul Isaac Sirul smerenia este de doua feluri: smerenie din pacat, care abia este cunostinta de sine si smerenie din dreptate. Prima este doar marturisirea pacatelor personale. Dar sa nu creada cineva ca aceasta este smerenie, ca isi cunoaste pacatele sale. Ci numai aceea este adevarata smerenie, cand cineva are toate faptele bune si ajunge de face si minuni, iar el se socoteste praf si cenusa. Dar la masura adevaratei smerenii ajung numai sfintii. Mi-amintesc de o istorioara. Odata o fecioara a invatat pe de rost toata Scriptura. Apoi s-a dus la un sihastru sfant si i-a spus. Iar batranul a intrebat-o: " Facutu-ti-s-a tie ocara ca lauda si necinstea ca cinstea? Nu! a raspuns ea. Atunci nimic n-ai facut, a raspuns batranul. Du-te acasa si citeste din nou Sfanta Scriptura!" (Pateric,1930).

286. Alta data, iarasi l-a intrebat: Parinte Cleopa, spuneti-mi cuvant pentru viata de pustie. Care este mai veche, cea de obste sau cea de pustie?

Hristos a intemeiat mai intai viata de pustie, prin cele 40 de zile de post pe muntele Carantania, unde a fost ispitit de diavolul si l-a biruit. Apoi, alegand pe cei 12 Apostoli, a intemeiat si viata de obste.

287. Care oste nevointa si care sunt ispitele pustnicului? l-a intrebat acelasi?

Nevointa pustnicului, a sihastrului, este rugaciunea neincetata ajutata de post. Rugaciunea si postul sunt cele doua arme de aparare ale sihastrului, cele doua aripi cu care se urca pana la scaunul lui Hristos. Pustnicul trebuie sa fie o candela vesnic aprinsa prin neadormita rugaciune. Daca stai in pustie pentru liniste, pentru recreere sau studiu, niciodata nu te va lupta diavolul. Dar, cum zici ca stai pentru Dumnezeu, cum incepi sa te rogi si sa postesti in pustie, sa vezi atunci cum te lupta diavolul. Spune in Pateric de un sihastru ca s-a dus la pustie si, iata, odata i s-a aratat diavolul in chip de om si l-a intrebat: " Pentru ce ai venit aici? " " Pentru Dumnezeu! ", a raspuns el. Atunci a inceput diavolul a-l lupta cu tot felul de ispite ca sa-l alunge din pustie. " De ce ma lupti asa? " l-a intrebat pustnicul pe diavol. " Daca ai fost sincer si mi-ai spus de ce stai aici, ca eu nu stiam! Ca sunt multi oameni care stau la liniste, dar nu se roaga, nici nu postesc. Eu cu aceia nu am treaba ".

Deci, cine vrea sa vina la, manastire sau sa se retraga la sihastrie, acela trebuie sa se roage mult si sa posteasca dupa putere. Altfel, rade diavolul de el. Cu cat staruie calugarul mai mult in rugaciune, cu atat sporeste mai mult. Sfantul Ioan Gura de Aur zice in aceasta privinta: " Taria imparatului sta in multa armata, iar taria pustnicului sta in multa rugaciune! " Iar ispitelr cu care e luptat sihastrul sunt: trandavia, somnul, nalucirile de noapte, razboiul desfranarii; mania, frica, mandria, slava desarta si altele.

288. Parinte Cleopa, l-au intrebat catva ucenici, este dator calugarul sa faca milostenie materiala?

Cum sa nu! Orice calugar este dator sa faca milostenie la saraci, din tot ce are, imbracaminte, bani, alimente. Chiar si cel ce traieste in pustie este dator sa deschida usa saracului, sa-i dea pesmeti de mancare sau macar un pahar de apa. Numai celui ce traieste cu totul izolat in adancul muntilor si este cu desavarsire lipsit de cele pamantesti nu i se cere milostenie. Nu auzim ce spune Sfantul Isaac Sirul? " Calugarul care nu face milostenie este ca un pom blestemat si fara roade... ". Dar mai ales calugarul de azi, care are salariu si de toate? Sa faca mila cu banii, numai sa nu-i stranga, ca se arunca in prapastia pierzarii. Vai de calugarul care strange bani si nu-i imparte la saraci, ca isi aduna lui mare osanda!

289. Este totusi un motiv binecuvantat sa adune cineva banii?

Din patru pricini, zic dumnezeiestii Parinti, aduna oamenii bani. Unii aduna din lacomie si iubirea de avutie, care este inchinare la idoli si semn de necredinta, ca sa aiba, zic ei, la batranete, ca si cum Dumnezeu nu poarta grija de noi. Dar, oare, Cel ce te hraneste astazi, nu te va hrani si maine? Altii aduna, bani si alte averi din placere, ca sa manance mult si sa traiasca bine. Altii, din slava desarta si lux, ca sa se imbrace bine, cu haine scumpe, sa zideasca locuinte mari si sa-i laude lumea. Iar altii aduna bani si alte bunuri, ca o economie pentru ceilalti, pentru familie; pentru obste, pentru cei bolnavi. Aceasta nu este un pacat; ba inca ai si plata; ca n-ai irosit averea tuturor.

Calugarii din obste, care intr-adevar sunt calugari si pazesc cu sfintenie votul saraciei, fiind saraci de cele pamantesti, nu sunt datori sa faca milostenie materiala. Ei ajuta lumea mai ales cu sfanta rugaciune si cu exemplul vietii lor. Manastirile, insa, intotdeauna au facut milostenie la cei saraci si nevoiasi. La trapeza fiecarei manastiri, ca Neamt, Secu, Sihastria si chiar la schituri, exista o masa pentru saraci, numita " masa calicilor ", unde mancau zilnic zeci de saraci din Pipirig, calatori, inchinatori si bolnavi. Oricine venea primea mancare si cazare gratuit timp de trei zile. Aceasta este milostenia calugarilor, dupa Sfintii Parinti! Ea se face de obste, in numele tuturor; de aceea toti au parte de ea. Iar daca cineva din calugari are ceva de prisos, el trebuie sa dea tot ce are in plus la econom, ca acesta sa imparta milostenia, iar nu calugarul.

Mi-amintesc ca odata a venit la staretul nostru, protosinghelul Ioanichie Moroi, un om sarac cu o casa de copii sa ceara ajutor. Staretul l-a intrebat: " Frate, ai vaca cu lapte? " " Nu, parinte, i-a raspuns el, cu ce s-o cumpar? " Atunci staretul s-a sfatuit cu parintii din consiliu si i-a donat acelui sarac o vaca cu lapte care fatase de doua saptamani.

Staretul nostru asa ne zicea: " Lasa sa ma duc eu in iad ca adun bani pentru obste, decat sa va duceti voi ", si nu ne lasa sa avem bani la chilie. " Calugarul care are avere deosebita este al doilea Iuda, spunea batranul, este fur si talhar, ca fura din avutul obstei si duce la neamurile sale ". Asa ne invata Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Teodor Suditul.

290. Si a adaugat parintele Cleopa:

Parintilor, cand eram eu frate in Sihastria, nimeni nu-si incuia chilia, caci nici nu avea cine si ce fura. Tot ce aveam nevoie ni se dadea de la obste. Dar sa vezi, odata, cum a vrut vrajmasul sa ma prinda cu patima iubirii de argint. Prin anul 1937, pe cand eram bucatar la manastire, a venit un credincios la noi si mi-a zis: " Parinte Cleopa, iata ce monede noi si frumoase au iesit! ". Si mi-a dat una si mie. Eu am dus banul la chilie, l-am pus pe fereastra sub o hartie, ca sa nu-l vada nimeni, si am incuiat usa. De la bucatarie ma duceam mereu la chilie si saltam hartia de pe geam, sa vad daca nu a disparut banul. Nu trecea mult si iar ma duceam la chilie. Intr-o zi, vazand eu ca mi-a lipit vrajmasul inima de ban, incat tineam usa incuiata si ma gandeam numai la el, am facut semnul sfintei cruci, am descuiat din nou usa chiliei si am dat banul la un sarac. Asa am scapat atunci de iubirea de argint!

291. Sa va spun si alta intamplare din tineretea mea.

Pe cand eram frate, aveam talent la pictura. Ma invatase pictura icoanelor un calugar, Nil, de la Manastirea Secu. Dupa ce am deprins desenul si pictura cu acuarele, am inceput cu vopsele. Uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez si ii placea. Dar eu incepusem sa ma ispitesc la bani, ca singur imi cumparam vopsele si cele de nevoie pentru icoane.

Odata a venit parintele staret la mine si mi-a zis: " Ce pret are icoana aceea? " " Nu are pret, prea cuvioase! " i-am raspuns. " Pe aceea, frate Costica, s-o tii la pret ca este frumoasa! " - ma ispitea batranul.

Cand am vazut eu ca trebuie sa ma tocmesc cu oamenii si sa am bani, m-am temut sa nu ma biruiesc de iubirea de argint. Intr-o zi vine economul la chilia mea si-mi zice: " Frate Costica, lasa pictura si hai la ascuttare!". Atunci, am lasat toate si am fost trimis sa pasc oile. Asa m-am izbavit de doua pacate, - de mandrie si de iubirea de argint.

292. Mergand odata parintele Cleopa in cimitirul manastirii cu cativa ucenici, le-a spus aceste cuvinte:

Parintilor, cimitirul este facultatea facultatilor si scoala scolilor. Ca, auzi, ce zice Sfantul Ioan Gura de Aur: " Mergi la cimitire, o frate, ca acolo este scoala cea mai inalta a sufletelor, care ne vorbeste despre Dumnezeu! ". Parintii cei de demult aveau intotdeauna in chiliile lor un sicriu, o cruce si un cap de mort ca sa le aduca aminte ziua si noaptea de ceasul mortii si sa aiba lacrimi la sfanta rugaciune. Iar cand erau tulburati sau impietriti la inima si nu se puteau ruga, se duceau noaptea la cimitire sau la cei ce zaceau pe patul de moarte si asa dobandeau iarasi lacrimi, umilinta si ravna de rugaciune. Sa venim zilnic in cimitir ca sa ne rugam pentru fratii nostri cei plecati, ca ei singuri nu se mai pot ajuta. Pe toti parintii acestia i-am cunoscut. Ce viata curata si smerita au dus pe Pamant!

Unii din ei stiau Psaltirea pe de rost si nu mancau pana n-o terminau de citit, cum era parintele Gherasim, fratele meu sau parintele Vasile Mitoseru. Altii faceau multe metanii si aveau darul lacrimilor. Altii faceau ascultare fara cartire si erau plini de dragoste, precum parintele Galaction Ilie, parintele Ilarion Ionica si fratele meu Vasile. Altii iubeau linistea si tacerea, precum parintele Pimen Nastac si schimonahul Ioan Rosu. Iar altii aveau rugaciunea lui Iisus in inima lor, cum au fost parintele Paisie Nichitencu si parintele Ghervasie Gaspar. De toti parintii care au trait in Sihastria m-am folosit si pe toti ii pomenesc cu nevrednicie in rugaciunile mele. De aceea vin mereu aici, in cimitir si-mi amintesc de dragostea si de sfaturile lor. Ei s-au dus cu totii la Hristos si in curand vom pleca si noi sa dam socoteala de faptele noastre!

293. Unul din ucenici l-a intrebat intr-o zi: Prea Cuvioase parinte, ma biruie patima maniei si smintesc pe frati. Ce sa fac sa am blandete?

Sfantul Efrem Sirul spune: " Cu cel necredincios, cand vrea sa vina la credinta, cu mare btandete sa vorbesti cu el, ca chipul intoarcerii si al dobandirii sufletelor este numai al blandetii ". Iar Sfantul Grigorie Teologul spune: " Blandetea calatoreste intre manie si nesimtire ". Deci, ca sa dobandim darul blandetii, sa ne rugam cu staruinta lui Dumnezeu, sa citim invataturile Sfintilor Parinti si sa tinem permanent calea de mijloc. Tot Sfantul Grigorie Teologul zice, in cuvintele cele iambicesti:

" Mintea se inseala si adevarul se fura
De prea multa dragoste si prea multa ura ".

Duhovnicul, mai ales, trebuie sa tina masura blandietii si adevarului intre dragoste si manie, adica intre iertare si canon. El trebuie sa masoare la spovedanie dragostea cu dreptatea, iar ura cu rabdare si blandete.

294. Cum poate omul sa aiba mai multa, liniste duhovniceasca in viata aceasta trecatoare? l-au intrebat calugarii pe parintele Cleopa?

Prin fuga de griji multe. Acest lucru ni-l arata noua dumnezeiescul parinte Isaac Sirul, care zice: " Omul cel cu multe griji nu se poate face bland si linistit ". Si iarasi zice: " Fara instrainarea de griji multe, nu cauta lumina in sufletul tau ". Si iarasi: Mintea tulburata ( de griji)nu va scapa de uitare si intelepciunea acesteia nu-i deschide usa " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 5). Sa fugim, deci, de grijile cele mincinoase ale acestui veac, ca sa dobandim pacea inimii si sfanta rugaciune care este mama tuturor faptelor bune.

295. In ce consta curatenia omului si in cate parti se imparte?

Curatenia omului este intreita, si anume: curatenia trupului, adica pazirea lui de toate intinaciunile cele trupesti; curatenia sufletului, adica slobozirea lui din legatura patimilor celor ascunse care se alcatuiesc in minte si a treia, curatenia mintii la care ajung numai cei desavarsiti, intru descoperirea tainelor dumnezeiesti (Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, Vol. X, Cuvantul 18).

296. Prin ce anume se arata dragostea cea adevarata catre aproapele?

Dragostea cea adevarata se face cunoscuta, nu numai prin daruirea de milostenii, ci cu mult mai mult, prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca a celor bolnavi (Filocalia, vol. II, p. 41).

297. Cum ne putem izbavi de vorbirea de rau a altora?

De aceasta patima cumplita ne putem izbavi mai ales prin sfanta rugaciune. Ca auzi ce zice dumnezeiescul parinte Maxim Marturisitorul: " Cu cat te rogi mai mult din suflet pentru cel ce te defaima, ca atat Dumnezeu te arata adevarul celor ce se smintesc " (Filocalia, vol. II, cap. 89). La fel zice si Sfantul Isaac Sirul: " Gura nedreapta, prin rugaciune se astupa " (Filocalia Vol. X, pag. 52). Sa ne rugam mai mult ca sa ne izbavim de clevetire, de osandire si de mania lui Dumnezeu.

298. Care este cel mai puternic cuvant ce poate folosi pe altii?

Cel mai putemic cuvant care poate sa foloseasca si sa zideasca pe altii este cuvantul cel din lucrare, adica exemplul vietii noastre. Acest lucru ni-l arata acelasi sfant parinte Isaac Sirul, care zice: " Altul este cuvantul cel din lucrare si altul cuvantul cel frumos si fara iscusinta lucrarii ". Iar in alt loc zice: " Stie intelepciunea a-si impodobi cuvintele sale si a grai adevarul, necunoscandu-l pe dansul, si a arata perntru fapta buna, fara sa aiba iscusinta lucrarii. Cuvantul cel din lucrare este camara a nadejdii; iar intelepciunea cea nelucratoare este amanet rusinii ". Adica, rusineaza constiinta celui ce vorbeste fara sa implineasca cu fapta. Apoi adauga:

" Precum este mesterul care zugraveste apa pe pereti, fara sa poata cu aceea a-si racori setea lui, si precum este cel ce vede visuri frumoase, asa este cuvantul fara de fapta " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 1, Despre lepadarea de lume, pag. 29).

299. Cum se cuvine a se purta calugarii fata de mireni?

Intotdeauna numai cu dragoste si cu blandete si sa se roage mereu pentru ei. Iar a manca si a ne veseli si a ospata impreuna cu dansii, daca se poate niciodata, asa cum ne invata Sfintii Parinti, ca sa nu se faca sminteala spre pacat. Iata ce zice in aceasta privinta Sfantul Isaac Sirul: " De vei fi silit sa razi, sa nu ti se vada dintii. De vei fi nevoit sa vorbesti cu femei, intoarce-ti fata despre vederea lor, si asa vorbeste cu dansele cu grija si buna cuviinta. Iar de monahii departeaza-te ca de foc si ca de cursa diavolului; atat intalnirea, cat si de impreuna vorbirea si vederea cu ele; macar de ti-ar fi si surori ale tale, dupa trup, fereste-te de ele ca de niste straine " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 60).

300. Cum poate crestinul sa alunge din sufletul sau slava desarta si mandria?

Slava desarta este alungata din inima omului prin lucrarea faptelor bune in ascuns, iar mandria, prin vointa de a pune toate ispravile faptelor bune pe seama lui Dumnezeu (Filocalia, vol. II, Sfantul Maxim Marturisitorul, pag. 90). Acelasi sfant parinte zice: " Nu mica lupta se cere pentru a se izbavi cineva de slava desarta, si se izbaveste de aceasta prin lucrarea in ascuns a virtutilor si prinrugaciune. Iar semnul izbavirii de ea este a nu mai tine minte raul facut de cel ce te-a defaimat sau te defaimeaza " (Ibidem, pag. 105).

301. Ce este smerenia? Se poate cineva mantui fara smerenie?

Smerenia este o virtute de mare importanta pentru mantuirea noastra, fara de care nimeni nu poate vedea pe Iisus Hristos, Care S-a smerit pentru noi. Ca auzi ce zice Sfanta Evanghelie:

" Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da dar " ( Iacob 4, 6). A sta impotriva celor mandri inseamna a le inchide usa imparatiei cerurilor. Prin smerenie, insa crestinul se aseamana, dupa a sa putere, cu insusi Domnul, Care a zis:

" Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre " (Matei 11, 29). Smerenia este de mare trebuinta spre a intra intru imparatia cerurilor si fara smerenie nimeni nu se poate mantui. Pentru aceasta mare virtute Mantuitorul ne da pilda pe copii, ca iata ce zice: " Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare intru imparatia cerurilor " (Matei 18, 14).

Dupa Sfantul Isaac Sirul smerenia este " haina lui Dumnezeu " care S-a smerit, imbracandu-se in trupul nostru muritor. Iar ce este ea anume, auzim pe acelasi mare sfant al linistii, zicand:

" Smerenia este o putere tainica pe care o primesc sfintii desavarsiti, dupa desavarsirea intregii lor vietuiri. Aceasta putere nu se da decat numai celor desavarsiti in virtute, prin puterea harului, atat cat incape in hotarul firii " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 20, pag. 109).

302. Ce este cunostinta de sine si ce folos aduce pentru mantuirea sufletului?

Cunostinta de sine este o treapta a smeritei cugetari. Pe aceasta a avut-o vamesul care se ruga in biserica si care s-a intors " mai indreptat la casa sa " decat fariseul. Sfantul Isaac Sirul zice despre ea: " Fericit este omul care isi cunoaste neputinta sa, caci cunostinta aceasta i se face lui temelie, si radacina, si incepatura de toata fapta buna " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 21).

303. Care dintre calugari este mai placut lui Dumnezeu? Cel ce se linisteste in pustie cu post si cu necurmata rugaciune? Sau cel ce propovaduieste altora cuvantul Domnului spre mantuire?

Este mult mai aproape de Dumnezeu calugarul care se nevoieste in pustie cu mare smerenie, cu tacere, cu rugaciune si lacrimi, cu post, cu infranare si lepadarea grijilor din lume, curatindu-si sufletul sau de patimi, decat cel ce propovaduieste altora cuvantul Domnului fara a avea intarire duhovniceasca pe masura celor ce le invata. Acest lucru ni-l arata Sfantul Isaac Sirul, zicand: " Sa nu-mi asemeni mie pe cei ce fac semne si minuni si puteri in lume cu cei ce se linistesc cu intelegere. Iubeste nelucrarea linistii mai mult decat saturarea celor flamanzi in lume si decat intoarcerea multor neamuri la credinta in Dumnezeu (Filocalia, vol. X, Cavantul 23).

Deci, mai mare lucru si mai folositor este sa se curateasca cineva de patimile sale trupesti si sufletesti in liniste si in supunere, decat a invata pe altii voia lui Dumnezeu, neavand el varsta duhovniceasca potrivita spre aceasta. Despre acest lucru zice si Sfantul Grigorie Teologul: " Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, dar mai bine decat aceasta a te curati pe tine de patimi pentru Dumnezeu ". Iar Sfantul Isaac Sirul zice: " Mai de folos iti este sa te ingrijesti sa invii din patimi sufletul tau cel cazut, prin miscarea gandurilor tale spre cele dumnezeiesti, decat sa invii pe cei morti " (Ibidem, p. 126). Apoi, acelasi parinte, adauga: " Multi au savarsit puteri, au inviat din morti, s-au trudit sa intoarca pe cei rataciti si au facut lucruri mari... Iar dupa acestea ei, care au inviat pe altii, au cazut in patimi intinate si spurcate si s-au omorat pe ei insisi si s-au facut sminteala multora prin faptele lor vazute. Pentru ca erau inca bolnavi cu sufletul si nu s-au ingrijit de sanatatea sufletelor lor, ci s-au predat pe ei insisi in marea lumii acesteia pentru a tamadui sufletele altora, ei insisi fiind bolnavi si si-au pierdut sufletele lor din nadejdea in Dumnezeu " (Ibidem p. 126).

304. Astazi, cand nu mai traiesc calugarii in pustie si cand tot mai multi credinciosi vin la manastiri pentru a se ruga, pentru a se mangaia duhovniceste si a primi cuvinte de invatatura, ce sa alegem mai mult, linistea sau dragostea evanghelica?

Sa le pastram pe amandoua, ca nu se contrazic una pe alta. Insa cu multa luare aminte si cu smerenie. Cel mai bun lucru este astazi, ca si intotdeauna, sa nu lasam randuiala noastra calugareasca de rugaciune, de tacere, de ascultare, de infranare a simturilor, de curatie si saracie pentru dragostea lui Hristos. Toate acestea ne ajuta la despatimire si la mantuire, ne cresc duhovniceste si ne fac vrednici de cele sfinte si folositori credinciosilor care vin la manastiri. Deci, calugarii tineri, noii incepatori, cei iubitori de liniste, schivnicii si parintii batrani se cuvine sa aleaga mai mult tacerea, ascultarea, biserica, chilia si linistea. Iar duhovnicii, parintii randuiti sa odihneasca pe mireni, preotii slujitori care au o viata aleasa si au darul cuvantului, au datoria sa stea inaintea credinciosilor cu toata dragostea, sa le asculte necazurile, sa-i sfatuiasca, sa se roage pentru ei si sa-i mangaie duhovniceste, ca acesta este rostul manastirilor noastre si numai asa ne-am mentinut credinta curata in Dumnezeu si unitatea neamului. Asa faceau si parintii nostri. Insa rugaciunea, biserica si ascultarea sa ramana, ca atunci Dumnezeul dragostei va fi de-a pururi cu noi.

Insa obicei are satana ca pe cei ce stau inaintea mirenilor, intrucat nu mai au timp de rugaciune si liniste destula, sa-i lupte cu ispite mai grele ca pe ceilalti calugari; mai ales cu raspandirea mintii, cu ganduri de desfranare, cu slava desarta, cu laoomia pantecelui si cu iubirea de bani. Si daca nu se marturisesc curat si cat mai des, daca nu iau aminte de ei si se indulcesc cu gandurile cele rele, usor cad in pacate de moarte. Tocmai de aceea trebuie multa grija in aceasta privinta, pentru cei care stau inaintea credinciosilor, sa nu fie iubitori de lauda, nici de placeri, nici de mancari, nici de averi, ca multi pastori de suflete au cazut si s-au osandit din aceste pricini.

Sfantul Apostol Pavel, stiind cata intemeiere ii trebuie celui ce propovaduieste altora cuvantul Domnului, zice despre sine: " In toate zilele imi chinuiesc trupul si il robesc, ca nu cumva altora propovaduind, eu sa ajung de sminteala (Romani 14, 21; I Corinteni 9, 27). El isi chinuia trupul cu postul, cu privegherea de noapte, cu lucrul mainilor si cu rugaciunea, ca sa nu cada si sa sminteasca pe cei intorsi la Hristos. La fel si Moise. El mai intai se ruga si apoi invata poporul Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca sfesnicul cel cu sapte lumini sa fie turnat intreg si batut cu ciocanul, ca sa ne arate noua ca cel ce voieste sa fie lumina altora, sa fie desavarsit si incercat prin loviturile de ciocan ale ispitelor. Numai asa cel ce invata pe altii va putea ca " si celor ce se ispitesc sa le ajute ", cum spune Sfantul Apostol Pavel.

305. Care sunt cauzele cele mai puternice ale pacatelor?

Cele mai puternice pricini ale pacatelor in lume, care duc la pierzare pe multi crestini sunt: vinul, femeile, bogatia, necredinta in Dumneuu si desavarsita sanatate a trupului, cum spune Sfantul Isaac Sirul ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 5). Daca indepartam de la noi aceste pricini, cu ajutoiul lui Dumnezeu, ne izbavim de pacate si, deci, de moarte.

306 In secolul nostru se constata o slabire generala a credintei in Dumnezeu si a trairii crestine. Care sunt motivele principale ale slabirii credintei si aparitiei sectelor in lume?

Motivul principal al slabirii credintei in Dumnezeu este unul: inmultirea faradelegitor dintre oameni. Credinta a slabit pe pamant mai ales din cauza urmatoarelor pacate: mandria, neascultarea de cuvantul Evangheliei si de pastorii Bisericii; instrainarea crestinilor de Biserica; lipsa de pastori buni, betia, desfraul etc. Acest adevar ni-l arata Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, cand zice: " Iar din pricina inmultirii faradelegilor, iubirea multora se va raci " (Matei 24, 12).

Crestinii care s-au rupt definitiv de Sfanta Biserica, care se impotrivesc dogmelor credintei noastre ortodoxe si apostolice si care si-au format o invatatura de credinta gresita se numesc sectari (eretici). Sectele in Biserica au fost inca de la inceputul propovaduirii Evangheliei in lume si vor exista pana la sfarsitul veacurilor. Ele sunt atat rezultatul necredintei in Dumnezeu, cat si un putemic semn apocaliptic.

Oamenii, in general, parasesc Biserica si cad in erezii din urmatoarele cauze principale: din nestiinta, adica din lipsa de cunoastere a cuvantului lui Dumnezeu, a Sfintei Tradtii si a invataturii Sfintilor Parinti (Osea 4, 6-7; Deuteronom 1, 39; Ioan 4, 11); din inselaciunea diavolului, care " umbla, racnind ca un leu cautand pe cine sa inghita " ( I Petru 5, 8)si care reuseste sa amageasca pe multi crestini prin patimi, prin increderea in sine, prin necredinta etc. (Facere 3, 1-6; Matei 4, 1-10; Ioan 8, 44; II Corinteni 1, 3, 15); din cauza mandriei, care a creat cele mai multe secte si erezii in istoria Bisericii crestine, reusind sa sfasie trupul tainic al lui Hristos. Apoi, din cauza inmultirii pacatelor omenesti, precum: betia, desfraul, avortul, divortul, neintelegerea din familie etc. Apoi lipsa de slujitori devotati in Biserica lui Hristos; din lipsa de explicare a credintei ortodoxe la credinciosi; din cauza firii razvratite a unor crestini, din lipsa de carti bisericesti, de rugaciune si de invatatura, din lipsa de viata duhovniceasca exemplara a preotilor, din lipsa de experienta, de blandete, de staruinta si iscusinta pastorala a preotilor si din alte pricini. Inmultirea sectelor si a proorocilor mincinosi, mai ales in secolul nostru, este, desigur, si un semn apocaliptic al sfarsitului lumii. Acest adevar ni-l arata Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care, vestind despre a doua Sa venire pe pamant, a zis: " Si multi prooroci mincinosi se vor scula si vor insela pe multi... " (Matei 24, 11).

307. Intrucat cunoasteti bine fenomenul sectar in tara noastra, care ar fi principalul motiv al aparitiei sectelor la noi?

Pe langa cele spuse mai sus, cred ca un motiv principal care a contribuit la aparitia si inmultirea sectelor in tara noastra a fost si este lipsa de preoti buni si devotati care sa pastoreasca turma lui Hristos cu toata credinta si frica de Dumnezeu. Daca pastorii Bisericii s-ar sili sa fie mai intai ei evlaviosi, tari in rugaciuni, blanzi, plini de dragoste, milostivi, buni cunoscatori ai invataturii lui Hristos, modele vii in viata, silitori a invata pe credinciosi drepta credinta si poruncile Sfintei Evanghelii, sectele in tara noastra aproape ar disparea. La inmultirea sectelor in tara noastra contribuie mult si sminteala, mandria si neascultarea unor credinciosi, dorinta lor de a invata si pe altii, de a tine predica in locul preotilor, lipsa unor predici bune, calde si insufletitoare, precum si lipsa de slujbe si cantari cat mai frumoase in biserici. Daca aceste lipsuri ar fi inlaturate, prozelitismul sectar ar da inapoi si multi credinciosi rupti de Biserica ar reveni in staulul lui Hristos.

308. Care sunt urmarile cele mai grave ale prozelitismului sectar in tara noastra?

Urmarile cele mai grele ale inmultirii sectelor in tara noastra sunt multe si uneori nebanuit de mari. Mai intai pastorii de suflete, care pierd pe credinciosi din sanul Bisericii, nu se mantuiesc nici ei si nici cei ce s-au ratacit din cauza lor de la adevarata credinta. Apoi, prozelitismul sectar, ambitia, interesul moral sau material al sectelor, mandria, fanatismul, dus uneori la acte imorale, la faramitarea sectelor in grupuri rivale, dizidente.

Legatura tuturor sectelor cu tarile occidentale dezbina credinciosii nostri, slabesc unitatea duhovniceasca a Bisericii si indeamna la incalcarea legilor statului, la anarhie si faramitarea familiei.

309. Ce trebuie sa faca Biserica Ortodoxa, slujitorii si credinciosii nostri si cum sa actioneze mai bine pentru a opri prozelitismul sectar in satele si orasele noastre?

Pentru a opri stricarea dreptei credinte apostolice de catre sectari atat pastorii, ierarhii, preotii si calugarii, cat si credinciosii nostri ortodocsi trebuie sa procedeze in trei feluri:

a. intai sa citeasca cat mai des cu evlavie si cu multa atentie Sfanta Scriptura, pentru a cunoaste cat mai bine credinta noastra apostolica;
b. sa cunoasca pastorii si credinciosii, doctrina Bisericii Ortodoxe, pentru a invata la randul lor pe credinciosii din parohii;
c. atat pastorii Bisericii, cat si toti crestinii ortodocsi sa se sileasca a trai si a implini poruncile Evangheliei lui Hristos pentru a fi pilda tuturor prin faptele lor. Mantuitorul nostru Iisus Hristos cere de la noi mai intai sa facem si sa lucram poruncile Lui si apoi sa vorbim la altii despre ele, caci zice: " Cela ce va face si va invata, acela mare se va chema intru imparatia cerurilor " (Matei 5, 19). La fel invata si Sfantul Pavel pe ucenicul sau Tit: " Acestea graieste si mustra si indeamna cu toata taria " (Tit 2, l5). La fel si Sfantul Isaac Sirul spune: " Taci tu, sa vorbeasca faptele tale " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 23).

De asemeni, pentru oprirea prozelitismului sectar este de mare importanta sa se tipareasca pentru credinciosi cat mai multe carti de rugaciuni, catehisme, carti de invatatura crestineasca si mai ales Vietile Sfintilor, care sunt foarte cautate. De aceeasi importanta pentru apararea credintei este predica in biserica si la orice ocazii, precum si datoria preotilor de a face regulat catehizarea credinciosilor. Daca slujitorii Bisericii vor implini cu sfintenie aceste datorii evanghelice si pastorale, vor reusi cu siguranta sa opreasca prozelitismul si fanatismul sectar. Iar de vor neglija aceste datorii evanghelice, nu se va putea face aproape nimic in fata prozelitismului sectar din tara noastra si vom fi aspru judecati de Hristos.

310. Cum pot ajuta calugarii si manastirile noastre la apararea credintei ortodoxe si oprirea prozelitismului sectar?

Calugarii din manastirile noastre au ajutat intotdeauna la propovaduirea, mentinerea si apararea credintei ortodoxe si unitatii religioase in tara noastra. Manastirile si calugarii ce se nevoiesc in ele au fost si sunt ca niste limanuri ale sufletelor crestinesti care inoata in valurile tulburi ale veacului acestuia. Atat calugarii cat si calugaritele, cat mai ales staretii si duhovnicii din manastirile noastre, de vor duce viata duhovniceasca curata, dupa exemplul Sfintilor Parinti, potrivit cu fagaduintele date la calugarie, de se vor ruga cu staruinta ziua si noaptea si de vor cunoaste cat mai bine Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti, vor fi si de acum inainte faclii si limanuri de odihna si mantuire pentru crestinii nostri, pentru cei stapaniti de patimi si pentru cei indoielnici in credinta, care se lupta cu ispitele, cu patimile si necazurile acestei vieti. Manastirile noastre, prin traditia lor milenara, prin cuviosii calugari rugatori in ele, au fost si trebuie sa fie si pe viitor vetre de traire duhovniceasca in Iisus Hristos, lacasuri de mangaiere si intarire in credinta, oaze de lumina, de cultura crestineasca si limanuri de odihna si liniste sufleteasca pentru credinciosi, prin slujbele cele sfinte care se fac in ele, prin invataturile duhovnicesti ale calugarilor si mai ales prin pilda viietii curate a celor ce traiesc in ele. Cred ca este nevoie in manastiri, ca si in sate, de duhovnici buni si de preoti bine pregatiti. Caci, daca vei pune un singur cioban sa pazeasca o mie de oi, pe multe le va pierde si pe multe le vor rapi lupii. De aceea zice si Sfantul Ioan Gura de Aur in omiliile sale: " cand vor lipsi pastorii, se vor aduna lupii ".

311. Ce parere aveti despre ecumenism si miscarea ecumenica mondiala?

Este nevoie mai intai de multa rugaciune, ca fara Dumnezeu nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Intalnirile intre Biserici sunt bune, evanghelice, caci astfel crestinii se cunosc bine unii pe altiisi inceteaza ura confesionala. Insa, de aici pana la unire este departe ca pana la ceruri, caci nici o Biserica neortodoxa nu va renunta la credinta ei ca sa vina la Biserica Ortodoxa.

Se cere de asemenea membrilor Bisericii Ortodoxe, sa fie cu mare grija ca nu cumva sa renunte la ceva din traditia noastra milenara, din invataturile Sfintilor Parinti si mai ales din dogmele Bisericii Ortodoxe, stabilite si aparate de atatia sfinti si cu atata jertfa. Ca daca Sfintii Parinti intruniti la cele sapte Sinoade ecumenice si la cele 11 sinoade locale in primele veacuri crestine nu ar fi fost cu mare atentie la apararea dogmelor si invataturilor dreptei credinte ortodoxe, noi astazi poate nu mai eram crestini ortodocsi. Deci trebuie sa fim cu luare aminte ca jertfa sfintilor nostri parinti sa nu fie zadamica. Altfel, ne pierdem si noi mantuirea si dezbinam si pe credinciosii Bisericii Ortodoxe atat de statornici, evlaviosi si devotati.

312. Cand credeti ca se va implini cuvantul Sfintei Evanghelii, ca sa fie pe pamant " o turma si un pastor "?

Cand toate popoarele crestine si necrestine vor veni la adevarata credinta ortodoxa in Dumnezeu, Cel in Treime laudat si preamarit. Aceasta va fi numai la sfarsitul veacurilor, in felul in care numai singur Dumnezeu stie.

Inapoi la cuprins





[ Orthodox Resources / Multimedia / Screen Savers ]
[ Feedback / Donations / Bookmark OrthodoxPhotos.com / Homepage ]

Recommended books for: orthodox & non-orthodox people





                                                                                                                                                                                                                                                                       
Copyright © 2003 - 2012 OrthodoxPhotos.com All rights reserved.
by Way2Blogging