Pray for the people of Ukraine and for an end to war!

OrthodoxPhotos.com
HOME | PHOTOS:
Holy Fathers
Orthodox Elders
Athonite Hermits
Icons & Frescoes
Holy Land
Monasteries, Churches
Pascha Holy Light
Monasticism
Monastic Obedience
Various Photos
SEARCH:
THE ORTHODOX FAITH:
What's Orthodoxy?
Who started it?
Is it 2000 year old,
before catholicism
and protestantism?

BYZANTINE HYMNS:
Athos Monks[play]
Meteora[play]
Th. Vassilikos[play]


Convorbirea a sasea

Despre suferinta, ispite, vrajitorie


153. De cate feluri este suferinta in lume?

De doua feluri: suferinta trupeasca si suferinta morala, adica sufleteasca, precum mustrarea de constiinta, intristarea, deznadejdea, indoiala, mania, ura etc. Suferintele omenesti se pot imparti inca in doua parti: unele spre indreptarea si lamurirea celor buni si altele spre pedeapsa si arvunirea osandei vesnice a celor rai (Calauza predicatorutui de Dr. C. Chiricescu si Pr. C. Nazarie, pag. 291-293).

154. Pentru ce este atata suferinta pe pamant?

Zice dreptul Iov: " Omul este nascut pentru suferinta " (Iov 5, 7). Iar Sfantul Pavel zice ca " toate fapturile sunt in suferinta " (Romani 8, 21). Suferintele din lume sunt urmare a caderii omului din rai ( Facere 3,16). Suferintele sunt urmari ale pacatului (Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18). Suferintele sunt pedepse pentru pacate (Levitic 26, 24-28; 2 Regi 7, 14). Dar de vom primi toate suferintele cu rabdare si multumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mantuirea sufletului. In general, vedem ca cu cat se inmultesc pacatele si rautatile in lume, cu atat se inmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboaiele, bolile de tot felul si moartea. Grija noastra, a crestinilor, este sa parasim pacatele, sa ne impacam mereu cu Dumnezeu si sa avem frica de Dumnezeu, smerenie si rabdare si atunci toate suferintele noastre se vor imputna si ne vor fi de mare folos spre mantuire.

155. Suferinta este o arvuna a muncilor vesnice sau o ispasire a pacatelor? Care este ratiunea si scopul suferintei?

Scopul suferintei pentru crestini este unul singur: ispasirea pacatelor pe pamant prin tot felul de boli, necazuri si dureri, spre curatirea si mantuirea sufletului. Pentru cei rai care nu voiesc sa se indrepteze, sa se pocaiasca, suferinta de pe pamant ramane ca o arvuna a suferintelor celor vesnice. Iar pentru cei ce primesc suferinta cu rabdare si cu multumire de la Dumnezeu si se intorc la pocainta, suferinta, de orice fel ar fi, este cea mai buna cale de indreptare si ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin aceasta de chinurile cele vesnice.

Noi vedem ca cei care sufera mai mult pe pamant, sunt mai impacati cu constiinta, mai buni, mai tari in ispite, mai aproape de Dumnezeu si se mantuiesc mai usor, precum dreptul Iov, saracul Lazar, Sfintii Apostoli, mucenicii, cuviosii si atatia altii. Iar cei care traiesc bine, sunt sanatosi, au averi si tot ce doresc pe pamant, sunt de obicei slabi in credinta, nemilostivi, tirani, lacomi, egoisti, se tem de moarte si mor in pacate grele, spre osanda vesnica.

Suferinta ne este randuita de sus spre mantuire, spre iertarea pacatelor si spre crestere duhovniceasca, numai daca o primim cu multumire, ca din mana lui Dumnezeu, precum spune si proorocul David: " Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat " (Psalm 22, 5). Deci, toiagul si varga suferintei, pe cei buni si credinciosi ii mangaie, ii sporeste in fapte bune, ii curateste de pacate si-i invredniceste de mai mare cununa si rasplata in cer. Iar pentru cei rai, toiagul suferintei este chemare de pocainta, este pedeapsa peste pedeapsa si frau in gura, pentru ca nu voiesc sa se apropie de Domnul (Psalm 31, 10).

156. Cum trebuie sa rabdam boala, nedreptatea, ocara, saracia si orice fel de suferinte pe pamant?

Mai intai sa avem credinta ca suferinta, de orice fel ar fi ea, ne este randuita de Dumnezeu, Tatal nostru cel ceresc, spre mantuire, iar nu spre osanda vesnica. Apoi, s-o primim cu rabdare si multumire. Iar rabdarea noastra trebuie sa fie insotita de cuviosie si infranare (2 Petru 1, 6-7); sa fie insotita de bucurie (Coloseni 1, 11)si de nadejde. Rabdarea in suferinta sporeste in noi prin rugaciune, prin spovedanie si Sfanta Impartasanie; prin citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Iisus Hristos si ale tuturor sfintilor Lui; prin cercetarea celor ce sunt in suferinte mai grele decat ale noastre si prin cugetarea la fericirea vesnica in rai. Pentru ca alta cale de mantuire nu este decat numai prin cruce, prin suferinta, prin rabdare si jertfa, precum spune Mantuitorul " Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre " (Luca 21, 19). " Cel ce va rabda pana in sfarsit acela se va mantui " (Matei 24, 13).

157. Din ce pricini sufera copiii nevinovati? Ce pacate ispasesc ei?

Citim la Iesire: " Dumnezeu este ravnitor. El rasplateste pacatele parintilor in fiii lor pana la al treilea si chiar al patrulea neam " ( Iesire 20, 5). Si iarasi: " Dumnezeu aduce faradelegile parintilor peste fii, si peste fiii fiilor, pana la al treilea si al patrulea neam " (Iesire 34, 7; Deuteronom 5, 9; Psalm 36, 28;108, 13; Isaia 14, 21). Marele prooroc Ieremia zice: " Tu arati mila la mii si pentru faradelegile parintilor rasplatesti in sanul copiilor lor dupa ei " ( Ieremia 32, 18; Numeri 14, 18; Iov 5, 4; 21, 19; Isaia 13, 16). Proorocul Isaia zice: " Pregatiti macelul feciorilor din pricina faradelegilor parintilor lor (Isaia 14, 21).

Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi se poate intelege destul de clar din ce pricina sufera copiii cei nevinovati si ale caror pacate le ispasesc ei.

158. Cum alina Biserica suferinta omeneasca si ce datorie are crestinul fata de cei in suferinta?

Biserica alina si vindeca suferintele oamenilor prin tot felul de rugaciuni catre Prea Bunul Dumnezeu (Deuteronom 4, 29-31; II Paralipomena 7, 13, 16; Psalm 33, 17; 49, 15-16; 90, 15-16; Isaia 19, 22; Iacob 5, 14). Biserica a randuit diferite rugaciuni pentru alinarea suferintei. Cea mai importanta rugaciune pentru cei bolnavi este Taina Sfantului Maslu, precum si diferite molifte pentru dobandirea sanatatii.

Crestinul are o mare datorie fata de cei din suferina, ca sa-i ajute dupa a sa putere, atat prin mijloacele materiale, precum: imbracaminte, hrana, ospatare, ingrijire, bani etc., cat si prin mijloace spirituale, precum: rugaciune pentru cei bolnavi, imbarbatare prin cuvinte duhovnicesti, compatimiri, mangaiere etc, asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel care zice: " Bucurati-va cu cei ce se bucura si plangeti cu cei ce plang " ( Romani 12, 15).

159. Ce intelegem prin ispite si de ce este lasat omul sa fie ispitit?

Ispitele sunt incercari care vin asupra omului de la diavol si de la slugile lui, oamenii cei rai (Iacob I, 13; Matei 4, 1; 16, 23; Marcu 8, 33; I Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 3; I Tesaloniceni 3, 5). Omul este ingaduit de Dumnezeu sa fie ispitit " spre incercarea dragostei fata de Dumnezeu " (Deuteronom 13, 3); spre incercarea supunerii noastre ( Deuteronom 8, 2); spre incercarea nedoririi de castig (Iov 1, 9; 12). De fapt, ispitele corespund intotdeauna slabiciunii firii omenesti. Celor mai tari in credinta, le randuieste Dumnezeu ispite mai grele, ca sa sporeasca in sfinftenie si sa se invredniceasca de cununi mai mari. Iar celor mai slabi in credinta si rabdare le randuieste pronia divina ispite usoare, ca sa le poata birui si sa nu deznadajduiasca. Iata ce spune Sfantul Apostol Pavel: " Ispita pe voi nu va ajuns, decat ispita omeneasca. Dar credincios este Dumnezeu care nu va va lasa pe voi sa va ispititi mai mult decat puteti; ci impreuna cu ispita va face si sfarsitul ei, ca s-o puteti suferi " (I Corinteni 10, 13). Acelasi lucru spune si proorocul David: " Nu va lasa Domnul toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor pana la sfarsit, ca sa nu-si tinda dreptii spre faradelegi mainile lor " (Psalm 124, 3). Dreptul Iov spune ca cei credinciosi sunt impovarati cu diferite ispite prin ingaduinta lui Dumnezeu (Iov 7, 8; Iacob l, 2; I Petru l, 6). Dar niciodata Dumnezeu nu ingaduie la cei alesi ispite peste puterile lor.

160. Care sunt adevaratele izvoare ale ispitelor?

Trei sunt izvoarele ispitelor: " Pofta truputui, pofta ochilor, trufia vietii ", cum spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan (I Ioan 2, 16); sau: " iubirea de placeri, iubirea de slava si iubirea de argint, din care se naste tot raul ", cum spune Sfantul Ioan Damaschin (Filocalia, vol. IV, p. 188). Cu aceste trei feluri de ispite a incercat satana sa-L ispiteasca si pe Hristos (Matei 4, 2-11).

161. Care sunt dusmanii ce ne lupta si ne ispitesc pana la moarte?

Trei sunt dusmanii care ne lupta pana la moarte: diavolul, placerile lumii si trupul. Toti acesti trei dusmani ne lupta prin ispite de tot felul si putini sunt acei crestini care reusesc, cu darul lui Hristos, sa iasa biruitori in lupta cu ispitele si placerile acestui veac. Ca " de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ne-am osteni ", zice Duhul Sfant prin gura psalmistului. Dar, ajutandu-ne Mantuitorul, ''nimenea nu va strica cetatea noastra " (Antifon, glas 3).

162. Care sunt cele mai mari ispite cu care ne lupta acesti trei dusmani ai sufletelor noastre?

Diavolul, izvorul a tot raul, ne ispiteste direct indeosebi cu ganduri de necredinta, de hu!a, de indoiala, de deznadejde, de mandrie si de slava desarta. Iar indirect, diavolul ne ispiteste prin oameni cu ganduri de trufie, de slava desarta, de manie si desfranare; cu iubirea de argint, cu lacomia de avere, cu invidia, cearta, osandirea, limbutia si altele. Prin trup ne ispiteste diavolul cu lenevirea, lacomia pantecului, betia, desfranarea, moleseala vointei, nesimtirea inimii, trandavia si altele de acest fel.

163. Din cate parti este ispitit crestinul?

Dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitonul, crestinul este ispitit de diavolul din opt parti, si anume :

De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre proprii. Adica post pana la epuizare, osteneala peste masura a trupului, priveghere de toata noaptea si alte fapte bune la care abia ajung cei desavarsiti. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea, mustrarea constiintei, barbatia si staruinta in lupta cea duhovniceasca. Din stanga ne ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie, zgarcenie, manie, ura, razbunare si tot felul de rautati trupesti si sufletesti. Se numesc asa pentru ca vin direct de la diavolul si fiecare isi da usor seama de cursele celui viclean. Din partea dreapta ne ispitesc diavolii prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de deslusit si foarte greu de cunoscut si biruit, cum sunt: mandria, trufia, parerea de sine, slava desarta, osandirea altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu, cugetarea inalta, hula, indoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria etc. Aceste patimi, avand la temelie mandria din care a cazut Lucifer in adanc, sunt foarte cu anevoie de cunoscut si tamaduit.

Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica ne arunca in griji, in banuieli asupra altora si in osteneli trupesti peste puteri pentru " ziua de maine ", ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in toata viata. Cei ispititi de aceste ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata aceasta, se tem cá nu vor avea ce manca si ce bea, isi avorteaza copiii, spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte zgarciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti.

Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor si patimilor care ne-au stapanit in tinerete, indemnandu-ne sa le facem din nou. Ca ne aduc aminte diavolii de persoanele cu care am pacatuit, de locul in care am gresit, de pricinile pacatelor care ne-au stapanit. Ne aduc aminte de cei cu care am fost certati, de cuvintele cu care ne-au suparat, ca sa incepem din nou a-i uri; ne aduc aminte de pacatele trupesti pe care le-am facut, de fetele care ne-au smintit, de betii si alte rautati din trecut, imboldindu-ne vointa sa cadem in aceleasi pacate de care cu greu ne-am izbavit.

Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cei nevazuti cu toate patimile care stapanesc inima, precum: mania, rautatea, pofta, razbunarea, impietrirea, zavistia, mandria si celelalte, cum spune Domnul: " Iar ce iese din gura, iese din inima, si acestea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase, hulele... " (Matei 15, 18-19). De aceea si proorocul David se ruga, zicand: " Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele " (Psalm 50, 11).

Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire si prin limba. Despre ispitele ce intra in inima prin simturi auzim pe proorocul Isaia, zicand: ' " Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre ". Despre ochi zice Mantuitorul: " Cela ce cauta spre femeie spre a o pofti pe ea, iata, a preacurvit cu dansa intru inima sa " (Matei 5, 28). Iar despre limba auzim pe apostolul Iacob, zicand: " De nu greseste cineva in cuvant acesta este barbat desavarsit, putemic a-si infrana si tot trupul " (Iacob 3, 2).

Iata, dar, ca din toate partile arunca satana sagetile ispitelor asupra noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate si sa ne traga in pierzare: Noi, insa, suntem datori sa ne marturisim toate cugetele cele rele la duhovnic si sa alungam de la noi ispitele diavolului cu rugaciunea, cu postul, cu smerenia, cu pazirea mintii si cu citirea cartilor sfinte. Iar daca, totusi, sagetile ispitelor nu se indeparteaza de la noi este semn ca radacinile patimilor sunt vii in mintea noastra. Este semn ca inca nu ne-am spovedit curat gandurile si a odraslit pacatul in noi. In acest caz este nevoie de mai fierbinte rugaciune, cu lacrimi si post, pana nu pune pacatul stapanire pe noi. (Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82).

164. Care sunt ispitele cel mai greu de canoscut si de biruit?

Cel mai greu de cunoscut si de biruit sunt ispitele cele rationale ale sufletului, adica: gandurile de hula, de indoiala in credinta, de deznadejde; apoi ispita parerii de sine, cugetarea inalta de sine, increderea in sine si altele. Iar dintre ispitele trupesti, cel mai greu de biruit si cel mai primejdios este gandul desfranarii, pentru ca este legat de fire, de trup. Apoi, pentru ca cel ce se mandreste intru sine este lasat de Dumnezeu sa cada in desfranare. De aceea Sfintii Parinti ne poruncesc sa fugim de orice prilej de desfranare, de orice cuget trupesc, pana nu devine pacat, sa ne ferim de orice persoana care ne sminteste si ne impinge spre cumplitul pacat al desfranarii.

165. De ce are satana atata ura asupra omului si de ce ii ingaduie Dumnezeu sa ispiteasca si sa amageasca prin pacat faptura Sa?

Satana nu are putere si dezlegare sa stapaneasca, sa insele sau sa sileasca vointa omului la pacat. El numai il ispiteste prin tot felul de mestesuguri, naluciri, aduceri-aminte, prin imaginatii, prin simturi, prin slabiciunile firii, prin placeri, prin ganduri. Satana niciodata nu se arata omului in fata, nu se descopera direct ca dusman al omului. Ci il lupta pe ascuns, indirect sau prin oamenii rai, folosind tot felul de mestesuguri diavolesti, ca sa nu fie descoperit ca el insusi doreste caderea si pierzarea noastra. El se numeste ispititor si tatal minciunii, pentru ca prin ispite si prin curse mincinoase ne trage la pacat. Satana doar forteaza vointa noastra, atata patimile si pornirile trupesti si sufletesti ale firii noastre, creaza ocazii de pacat, ne aduce mereu aminte de caderile noastre, dar nu are voie si dezlegare de la Dumnezeu sa ne sileasca la pacat, ca atunci noi n-am avea nici o vina, nici o osanda si nimeni n-ar scapa de cursele lui. Insa, daca omul slabeste in vointa si rugaciune, daca se indulceste de momelile diavolului si accepta pacatul, atunci nu diavolul este de vina, ci omul. De aceea i s-a randuit inger pazitor ca sa-l ajute, i s-a dat harul Duhului Sfant ca sa-l intareasca, i s-a randuit Biserica, spovedanie, adica baie de curatire a pacatelor si duhovnic sa-l dezlege si sa-l sfatuiasca. De aceea i s-a hotarat plata, daca biruieste, sau osanda, daca este biruit.

Dumnezeu a ingaduit diavolului sa ispiteasca pe om, ca sa-l faca mai tare in credinta, ca omul sa-si puna toata nadejdea mantuirii numai in Dumnezeu, iar nu in puterile sale si ca omul credincios sa-si agoniseasca mai multa plata de la Dumnezeu. Dumnezeu lasa pe satana sa-l ispiteasca pe om, dar niciodata nu ingaduie diavolului sa-l ispiteasca mai presus de puterea credintei sale (I Corinteni 10, 13). Numai pe cel mandru si necredincios il lasa Dumnezeu sa fie ispitit de diavoli peste puterile sale, ca sa-l smereasca si sa ceara ajutorul lui Dumnezeu si al slujitorilor Lui. Omului insa i s-a dat putere sa se impotriveasca diavolului, sa-l biruiasca si sa-l alunge de la el (Efeseni 6, 11; 6, 16; Iacob 4, 7; I Petru 5, 9).

166. Care sunt cele mai importante arme cu care biruim ispitele diavolului?

Doua sunt cele mai putemice arme cu care biruim toate cursele si ispitele diavolului. Intai este sfanta rugaciune si apoi smerenia. Noi ne rugam neincetat Tatalui ceresc, zicand: " Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean " (Matei 6, 13). Adica cerem Tatalui sa nu ne lase in ispite peste puterile noastre si sa ne izbaveasca de toate cursele diavolului cele pline de viclesug. Deci, in orice vreme de ispita trebuie sa ne rugam staruitor, cu lacrimi, cu post si cu zdrobirea inimii. Sfintii Parinti ne recomanda sa zicem permanent rugaciunea lui Iisus, mai ales in timp de ispita, ca numele Domnului, ca o sabie scoate din inimile noastre si taie ispitele vrajmasului.

A doua arma foarte puternica impotriva ispitelor diavolesti este smerenia. Auzi ce zice David: " Smeritu-m-am si m-am mantuit " (Psalm 114, 6). Cand suntem invaluiti de ispite si patimi sa ne smerim din inima, adica sa ne socotim cei mai pacatosi, zicind ca pentru pacatele si mandria noastra suntem ispititi, si atunci va fugi diavolul de la noi, ca cel mai tare este ars vrajmasul de smerenie, de rugaciunea cu lacrimi si de post. Alte arme in vreme de ispite sunt: rabdarea ispitelor cu barbatie, spovedania deasa a gandurilor, citirea cailor sfinte, ocolirea pricinilor de pacat. Sfanta Impartasanie, tacerea, instrainarea de cele pamantesti si altele.

167. Care sunt foloasele ispitelor in lupta noastra cu vrajmasul diavol?

Primul folos este ca fara de ispite si fara de lupta cu ispitele nu ne putem mantui, nici nu avem pentru ce sa fim incununati. Fara ispite si lupta duhovniceasca nu este posibila mantuirea sufletului. De aceea zicea un parinte din pustie: " Inlatura ispitele si nu se va mantui tot omul " (Pateric, ed. 1930).

Apoi, ispitele ne deprind mestesugul luptei duhovnicesti, ne calesc in viata, ne ajuta sa crestem sufleteste. Ispitele ne sporesc credinta, ne invata si ne silesc sa ne rugam mai mult. sa fim priveghetori si silitori la biserica, la post, la citirea cartilor sfinte; ne trimit mai des la spovedanie, la sfatuire si la Sfanta Impartasanie. Ispitele ne smeresc, ne arata cat suntem de slabi si neputinciosi, cand suntem singuri. Ispitele sporesc rabdarea, rugaciunea, lacrimile, smerenia si credinta noastra. Iata ratiunea, scopul si folosul ispitelor pe pamant.

168. Parinte Cleopa, ce este vajitoria si de cate feluri este?

Prin cuvantul vrajitorie intelegem invocarea puterii demonice in ajutorul oamenilor, in locul lui Dumnezeu, cu scopul implinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atat la poporul evreu in timpul Legii Vechiului Testament, cat si la crestinii din Legea Darului, pana in vremea noastra. In Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apeland la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrajitori au fost atat Valaam, cat si cei trei magi care practicau astrologia.

Dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrajitoria se imparte in mai multe parti si anume :

Vrajitoria propriu-zisa prin care se intelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrajitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palma, numita " chiromantie " si prin alte obiecte (bobi, carti de joc, cafea, etc). Descantarea, spiritismul, adica chemarea ajutorului diavolilor in camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce sunt in viata. Descantatorii pretind ca cheama sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 28, 3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se razbuna pe cineva. In zilele noastre se practica descantecul in randul credinciosilor, precum stingerea carbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugaciuni pentru cei bolnavi, care pretind ca sunt " vrajiti " etc.

Ghitia, adica ghicirea sau vrajitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numita astazi " deschiderea pravilei " ; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesminte clericale, cheia bisericii, cenusa din cadelnita, scrierea unor nume pe toaca, pe clopote, pe ziduri de biserica, sau introducerea lor in candele etc. Fermecatoria, adica vrajirea unor tineri spre a se casatori unii cu altii sau a se desparti, prin invocarea ajutorului diavolesc, numita popular " ursita ". Ghicirea prin maruntaiele animalelor, numita " iconoscopia ". In acest fel de vrajitorie intra si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numita si prevestire (tiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mancarimea palmelor). Baierele prin care se intelege purtarea la mana sau la piept a unor ate, obiecte (amulete)sau bucati de stofa vopsite spre pazirea de boli, de primejdii si de pagube, dupa ce mai intai s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chematorii de demoni (clindonii)sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numara cei ce fac focuri inaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din pantece precum si cei ce ghicesc in maruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrajitorie ce se practica in zilele noastre. Astrologia este o vrajitorie practicata din cele mai vechi timpuri pana astazi. Prin astrologie se intelege ghicirea celor viitoare prin miscarile stelelor, planetelor, vanturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind ca fiecare om are o stea proprie.

Iata cateva din cele mai obisnuite feluri de vrajitorii, unele aproape uitate, altele practicate si in zilele noastre, pe care le combatem si de care trebuie sa fugim, fiind iscodiri diavolesti care amagesc si insala pe multi crestini spre a lor pierzare.

169. Poate, intr-adevar, sa ajute diavolul pe oameni prin vraji, mai mult decat ne ajuta puterea si harul lui Dumnezeu?

Sa se stie ca diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe raufacatori. Ei nu pot niciodata sa faca minuni adevarate, ci numai cu naluciri mincinoase insala pe cei necredinciosi si slabi in credinta. Acest adevar ni-l arata dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur, zicand :

" Nu vezi cum diavolii n-au putut sa vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecatorii care le slujeau lor, de besicile si de bubele date de Moise in Egipt, si pe tine oare au sa te vindece? (Iesire 9, 11). Si daca dracii nu se milostivesc de sufletul tau, cum se vor intrista pentru durerea trupului tau? Daca dracii se silesc sa te izgoneasca pe tine din imparatia lui Dumnezeu, cum te vor izbavi pe tine de boli? Rasuri sunt acestea si basme. Daci nu te amagi, crestine, ca niciodata lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face candva doctor. Ca mai lesne poate focul sa inghete si zapada sa incalzeasca, decat diavolul sa te vindece pe tine cu adevarat " (Impartire de grau, pag. 324).

Deci, noi cand ne imbolnavim, sau avem necazuri, sau suntem nedreptatiti, sau avem pagube, sau feciori de casatorit, sau alte greutati in familie, sa nu mai alergam la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt vrajitorii si ghicitorii, ci la Biserica sa alergam si la preoti, la rugaciune si la post si indata ne va ajuta Bunul nostru Tata care ne-a zidit caci are mila de noi.

170. Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei?

Cei ce fac vraji si cei ce alearga la vrajitori fac un mare pacat impotriva Duhului Sfant, caci lasa pe Dumnezeu si cer ajutorul diavolilor. Renunta la rugaciunile Bisericii si intra in casele vrajitorilor. Se leapada de slujitorii lui Hristos, adica de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adica, lasa apa cea vie, preotul si harul mantuirii din Biserica si, pentru interesele lor patimase si omenesti, cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, adica al vrajitorilor si vrajitoarelor. Se leapa de adevar si primesc in loc minciuna, caci toate cuvintele vrajitorilor sunt minciuna si amagire diavoleasca.

Un pacat asa de mare impotriva Duhului Sfant nu se iarta celor vinovati " nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa vina ", dupa cum spune Hristos, de nu se vor pocai toata viata. Pentru un astfel de pacat vin asupra celor vinovati, care alearga la vraji, tot felul de rautati si primejdii. Mai intai, mustrarea constiintei ca au lasat pe Dumnezeu si au cerut ajutor vrajmasului lui Dumnezeu. Apoi, este oprirea pentru multi ani de la Sfanta Impartasanie, de la 7 pana la 15, si chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred si alearga la vraji, scot din inima lor darul lui Dumnezeu si aduc in casa lor si inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji si cred in ajutorul lor, se leapada de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vraji si alearga la acestea nu se cade a se mai numi crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu pacat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele si fara leac, cu suferina in familia lor, cu pagube si neintelegere, cu saracie si moarte cumplita. Si daca nu se spovedesc la preot si nu-si plang pacatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mantui. Vrajitorii si cei ce cred si alearga la ajutorul diavolului, daca nu se parasesc de aceasta si nu se pocaiesc " se leapada cu totul din Biserica ", adica se despart de Hristos si se dau de bunavoie in mainile vrajmasului, iar daca mor in acest pacat, nici nu se ingroapa cu preot, ci asemenea celor pagani si lepadati de credinta, spre vesnica lor osanda in muncile iadului. Iata urmarile grozave ale vrajitoriei.

171. Ce canon randuiesc Sfintii Parinti vrajitorilor si celor ce alearga la vraji?

Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfantul Vasile cel Mare. Iata ce spune el in canonul 72: " Cel ce se da vrajitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigasilor " (Sfantul Vasile, 72; Sfantul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrajitori in randul ucigasilor de oameni si a celor lepadati de Dumnezeu, adica ii opreste de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. In canonul 65, acelasi sfant Vasile cel Mare, zice: " Femeia ce va fermeca strainii si pe ai sai, (se opreste de cele sfinte)ani 9 si metanii 500 pe zi " (pag. 115). Iar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta Impartasanie pe cei ce merg la ghicitori, la carti de joc si alte asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de sase ani de zile. Iar " daca vor starui in acestea si nu se vor feri de aceste mestesuguri pierzatoare si paganesti, hotaram sa se lepede cu totul de la Biserica, precum si Sfintele Canoane invata... ". Sfantul Ioan Postitorul scurteaza canonul vrajitorilor si al celor ce alearga la vraji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, daca se marturisesc de pacat, daca il parasesc definitiv si daca tin post zilnic pana la orele 3 dupa masa si fac cate 250 de metanii pe zi.

Dar si Sfanta Scriptura arata cat de greu pedepseste Dumnezeu cei ce alergau la vrajitori, ca auzi ce zice: " Pe fermecatori nu-i lasati sa traiasca " (Iesire 22, 18). Si iarasi zice: " Si barbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descantatori sau vrajitori, cu moarte sa se omoare; pe amandoi cu pietre sa-i ucideti ca vinovati sunt " (Levitic 29, 27). Si iarasi: " Sufletul care se va duce la descantatori sau la vrajitori ca sa curveasca in urma lor, Eu voi intoarce fata Mea impotriva sufletului aceluia si-l voi pierde din poporul lui " (Levitic 20, 6).

Vedem ca pe imparatul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amara si grea in Babilon, ca " trecea pe fiii lui prin foc si facea descantece si felurite vraji si a facut graitori din pantece si vrajitori si a inmultit a face rau inaintea Domnului, ca sa-l inlature pe el de la imparatie " ( II Paralipomena 33; 6). Pe imparatul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea imparatiei si cu moarte de ocara, pentru ca a lasat pe Dumnezeu si a chemat femeie graitoare din pantece, urmand ghiciturilor ei (I Regi 28, 7). Iar pe imparatul Ohozia s-a maniat Dumnezeu foarte, ca a trimis sa intrebe pe vrajitoarea din Ecron.

172. Spuneti-mi mai pe larg despre pacatul ghicirii cu carti sfinte, sau cum se spune " deschiderea pravilei " care se obisnuieste astazi intre credinciosi.

Vrajirea cu lucruri si cu carti sfinte este al patrulea fel de vrajitorie si se cheama " ghitia ". Acesti vrajitori amesteca vrajile lor cu rugaciuni, cu psalmi si alte cuvinte sfinte, adresate catre Maica Domnului si catre sfinti, ca sa poata insela mai usor pe cei slabi in credinta. Acest fel de vraji il obisnuiesc mai ales femeile cele rele, batranele si tigancile pentru a amagi pe cei slabi de minte. Iata ce zice despre acestea Sfantul Ioan Gura de Aur: " Tu zici ca batrana aceea este crestina si omul acela este ghicitor crestin si cand descanta sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decat numele lui Hristos, al Nascatoarei de Dumnezeu si al sfintilor, deci ce rau fac ei? La aceasta iti raspund ca pentru aceasta se cuvine mai cu seama sa urasti pe femeia cea rea si pe acel rau fermecator si ghicitor (din carti), findca folosesc spre ocara si necinste numele lui Dumnezeu. Crestini fiind, lucreaza ca paganii. Pentru ca si diavolii, cu toate ca numesc numele lui Dumnezeu, insa tot diavoli sunt. Unii, voind a se indrepta, zic ca este crestina femeia care a descantat si nimic alta nu zice, fara numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vartos o urasc si ma intorc de la ea, ca intrebuinteaza numele lui Dumuezeu spre ocara. Numindu-sc pe dansa crestina, se arata pe sine ca lucreaza cele ale paganilor (Hristoitia, op. cit. p. 305-320).

Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor carti sfinte se opresc de impartasanie pana la 7 ani, pentru ca Psaltirea este o carte sfanta cu multe proorocii in ea, insuflata de Duhul Sfant si este pentru rugaciune, iar nu pentru ghicit si castigat bani spre osanda.

173. Pentru ce au cazut crestinii in vrajitorie?

Pentru ca a slabit in ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru ca nu se roaga indeajuns crestinii de astazi, ca sa-si implineasca cererile lor prin rugaciune, iar nu prin ghicire; pentru ca nu citesc Sfanta Scriptura sa vada ce osanda ajung pe cei vrajitori si pentru ca nu merg regulat la biserica, nu se spovedesc in cele patru posturi si nu cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai alearga unii crestini la ghicit pentru ca au uitat fagaduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, cand au spus: " Ma lepad de satana, si de toate lucrurile lui, si de toata slujirea lui... ". De asemenea, mai alearga crestinii la ajutorul diavolului cand nu li se implineste cererea lor la Biserica sau pentru ca uita de moarte si de ziua judecatii lui Hristos.

De aceea, Sfintii Parinti ne indeamna sa alergam numai la Dumnezeu, numai la Biserica si la preoti, iar nu la diavoli si la slugile lor. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur ne sfatuieste, zicand: " Va rog, fiti curati de aceasta inselaciune... si cand voiesti a calca pragul casei tale, sa zici mai intai acest cuvant: Ma lepad de tine satana, si de cinstea ta, si de slujirea ta si ma impreun cu tine, Hristoase! Fara cugetarea aceasta niciodata sa nu iesi din casa. Aceasta sa-ti fie toiag, aceasta arma, aceasta cetate de aparare, si impreuna cu aceste cuvinte fa si semnul crucii pe fruntea ta ca asa de te vei inarma pretutindenea, nu numai om, ci chiar diavolul de te va intalni, nu va putea sa te vatame pe tine " ( Hristoitia, pag. 316-317).

174. Cum pot crestinii sa se izbaveasca de vrajitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul?

Cel ce crede cu tarie in Dumnezeu, cel ce se roaga neincetat lui Dumnezeu si alearga regulat la Sfanta Biserica, nu va cere niciodata ajutorul diavolului si vrajitorilor, care sunt vrajmasii lui Dumnezeu. Deci, cei ce au credinta tare in Dumnezeu sa-I ceara neincetat ajutorul. Iar cei slabi in credinta, care au cerut vreodata ajutorul vrajitorilor, daca vor sa se mantuiasca, mai intai sa se spovedeasca de acest pacat si sa ceara canon. Apoi, sa nu mai apeleze la ajutorul satanei in orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu sa alerge. Apoi sa se roage cat mai mult cu rugaciuni si lacrimi din inima (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; Ieremia 29, 13)si asa cu rabdare si credinta se vor izbavi de vraji si vor primi darul Duhului Sfant.

175. Ce sunt visele si vedeniile, care este deosebirea intre ele si de cate feluri sunt?

Va raspund cu cuvintele Sfantului Ioan Scararul, care zice: " Visul este miscarea mintii in vremea nemiscarii trupului. Iar nalucirea (vedenia falsa)este amagirea ochilor cand doarme cugetarea. Nalucirea este iesirea mintii cand trupul vegheaza. Nalucirea este o vedere a ceva fara ipostas (nereal)" (Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, p. 75). Iata dar ce sunt visele si vedeniile. Ele sunt de doua feluri: vise si vedenii bune si rele. Iar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele si vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descopera voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desavarsti si sfinti si care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul Iosif, caruia i s-a aratat Arhanghelul Gavriil in vis, poruncindu-i sa fuga cu Pruncul Iisus si cu Fecioara Maria in Egipt. Visele bune vin de la ingeri si ne amintesc de moarte si de osanda, iar dupa ce ne desteptam, ne indeamna la rugaciune si la pocainta. Dimpotriva, visele si nalucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti in ingeri de lumina sau in sfinti, care ne amagesc prin somn ca suntem buni si vrednici de rai, iar dupa ce ne desteptam " ne scufundam in mandrie si bucurie " ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, p. 76).

176. Este pacat sa creada crestinii in vise si vedenii?

Spune Sfantul Ioan Scararul ca " cel ce crede in vise este asemenea celui ce alearga dupa umbra sa si incearca s-o prinda ". Tot el spune, ca " diavolii slavei desarte sunt in visuri prooroci. Ei inchipuiesc, ca niste vicleni, cele viitoare si ni le vestesc mai dinainte. Iar daca se implinesc vedeniile ne minunam si ne mandrim cu gandul, ca si cum am avea darul inaintevederii (proorociei). Cei ce asculta de diavolul, acestia s-au facut adeseori proorocimincinosi ". Si mai departe zice: " Diavolii nu stiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunostinta de mai inainte, caci si doctorii pot sa ne spuna moartea de mai inainte ". Apoi incheie, zicand: " Cand incepem sa credem in visele diavolilor, ei isi bat joc de noi, chiar si cand suntem treji. Cel ce crede visurilor si nalucirilor din somn este cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora este filosof ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, pag. 76). Deci, este pacat sa credem in visuri si vedenii, ca prin acestea ne amagesc foarte usor diavolii si ne arunca in pacatul cel cumplit al mandriei si slavei desarte, cand omul se increde in sine mai mult decat in cuvantul lui Dumnezeu. Cu acest mestesug ispititor, diavolul a amagit pe multi crestini si calugari, aruncandu-i apoi in prapastia pierzarii. Iar daca cineva are totusi indoiala de visul sau vedenia sa, sa se spovedeasca la duhovnic si sa-i ceara sfatul lui, ca prin duhovnic graieste Dumnezeu.

177. Din cate pricini se inseala oamenii de vedenii si de visuri desarte?

Din sapte pricini se insala crestinii de vedenii si visuri, ca si cum ar fi de la Dumnezeu, si anume: din mandrie, din slava desarta, care este prima fiica a mandriei; din cauza mintii slabe si neiscusite a crestinilor; din cauza ravnei nesocotite a unor crestini, care se roaga si postesc mult ca sa aiba vedenii, de care spune Sfantul Isaac Sirul: " Cu mare boala boleste cel ce are ravna cea rea " (Filocalia, vol. X, Cuvantul 58); a cincea pricina a amagirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici si indaratnicia unor credinciosi, mai ales a celor mandri, din care pricina usor sunt vanati de diavolul; a sasea pricina vine din cauza vietii de sine, ascunse, a unora si din nemarturisirea curata a gandurilor la duhovnic; iar ultima pricina prin care se insala crestinii cu visuri si vedenii mincinoase este necunostinta de sine si lipsa de citire a Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti. Despre acestea spune si inteleptul Sirah, zicand: " Visurile cele rele sunt desertaciune, ca vrajile si descantecele, si pe multi visurile i-au inselat si au cazut toti cei ce au nadajduit intr-insele " (Isus Sirah 34, 1-7). Cel ce crede lesne in visuri si vedenii, fara multa cercetare si sfat, sa se canoniseasca, la fel cu cei ce merg la vraji si descantece, adica pana la 7 ani sa se opreasca de la Sfanta Impartasanie.

Inapoi la cuprins





[ Orthodox Resources / Multimedia / Screen Savers ]
[ Bookmark OrthodoxPhotos.com / Homepage ]

Recommended books for: orthodox & non-orthodox people





                                                                                                                                                                                                                                                                       
Copyright © 2003 - 2022 OrthodoxPhotos.com All rights reserved.