OrthodoxPhotos.com
HOME | PHOTOS:
Holy Fathers
Orthodox Elders
Athonite Hermits
Holy Relics
Icons & Frescoes
Holy Land
Monasteries, Churches
Pascha Holy Light
Monasticism
Monastic Obedience
Various Photos
SEARCH:
THE ORTHODOX FAITH:
What's Orthodoxy?
Who started it?
Is it 2000 year old,
before catholicism
and protestantism?

BYZANTINE HYMNS:
Athos Monks[play]
Meteora[play]
Th. Vassilikos[play]
EXTERNAL LINKS:
  (add your site)
OrthodoxInfo.com
Orthodox Prayer Ropes

Dialog cu Părintele Arsenie Papacioc
despre canonisirea femeilor care si-au lepădat pruncii


   Ce canon obisnuiti să dati femeilor care au făcut avorturi?

E atât de important, pe de-o parte, si de delicat, pe de altă parte, să poti să comunici public canonul pe care îl dai pentru diferite păcate. Consider că acest păcat este printre cele mai mari păcate posibile. Mi-am zis în sinea mea - motivat - că a ucide un copil în pântece e mult mai grav decât a omorî un om botezat. Mai întâi de toate, acest copil e autonom. Mama care îl poartă în pântece n-are drept asupra vietii lui. El e, fără discutie, liber să crească fără alt stăpân decât Dumnezeu. Si-apoi, în marile planuri ale lui Dumnezeu, acest fapt se transformă într-un fel de fraudă conjugală, urmată de ucidere. Dumnezeu, în planurile Lui, unde putea să asigure cresterea fătului mai bine ca în pântece de mamă?!

S-a constatat, de când e lumea, cât de iubitoare este mama pentru pruncul ei. Am avut ocazia, la o mânăstire mare pe care o conduceam - Slatina, în Bucovina -, să mă duc odată către stâna mânăstirii. Si pe când mă apropiam, am auzit câinii lătrând puternic lângă un tufis din pădure. Cum m-au văzut pe mine că vin, băteau si mai tare. M-am apropiat; si ce credeti că era acolo? O lupoaică îsi apăra doi pui cu o îndârjire nemaipomenită. Acest lucru mi-a folosit si, sigur, mi-a fost usor să fac legătura cu sentimentele mamei pentru apărarea puiului. Cu cât mă apropiam, câinii îndrăzneau si mai tare. În cele din urmă, lupoaica a luat unul din pui în gură si a fugit, iar pe celălalt l-am luat eu si l-am dus la muzeu. Mi-am zis atunci: uite cât de jertfitoare este o mamă pentru puii ei!

Se mai stie că lupoaicele alăptează copii de oameni; o lupoaică îl alăptează, iar mama lui îl ucide! Vă dati seama ce cruzime si ce abdicare de la rosturile de mamă, de femeie, care este atât de lăudată si de necomparat în fata lui Dumnezeu!

Deci, avortul este o crimă foarte mare, pentru că acest prunc mai întâi moare nebotezat. El are suflet din momentul zămislirii. Chiar în Dreptul Roman se spune: "Copilul, odată zămislit, are drept de cetătean". Cu conditia să se nască, spun ei. Dar nouă nu ne arde de inventar acum; dacă nu e-n inventar... Deci, sufletul există din momentul zămislirii. O părere relativă a unor Sfinti Părinti spune că pruncul avortat "nu ar fi la bine pentru nebotez, nici la rău pentru nevinovătie". Nu ne amestecăm; noi îi pomenim la proscomidie, stiti, pe "pruncii înainte de vreme". Chiar am avut o discutie cu un părinte însemnat, un mare profesor, care nu recunostea că "pruncii înainte de vreme" sunt copiii acestia avortati. I-am demonstrat si a rămas convins.

Canonul Sfintilor Părinti este foarte mare. Acestia opresc de la Sfânta Împărtăsanie chiar până aproape de sfârsitul vietii. Însă contează foarte mult problema căintei în fata duhovnicului a mamei care a făcut un avort. Nu poti să-i dai unei mame care are căintă un canon de cincisprezece ani sau douăzeci de ani - cum, de altfel, s-a întâmplat din partea unor duhovnici, lucru pe care, vă spun drept, nu l-am acceptat.

Nu mă interesează cine, dar, în tot cazul, într-o vizită pe care am făcut-o la Sihăstria - si eu sunt sihăstrean, dar am plecat de mic - i-am întrebat pe unii duhovnici pe care i-am adus eu în mânăstire si doream să-i mai văd si doream să mai stiu cum canonisesc. Si mi-au spus asa: "Dacă au un număr de avorturi, noi nu-i mai dezlegăm".

   Până la moarte nu-i mai dezleagă, dacă au foarte multe avorturi?

Au fost putini cei care au dat canon până la moarte, dar au dat. Au socotit importanta mare a Sfintei Împărtăsanii. Sau au dat-o asa, pentru că se dă, că e ucidere grozavă. Nu, nu-i asa. "Si ce faceti cu ăstia dacă nu-i dezlegati, îi trimiteti la Arsenie?" - l-am întrebat pe respectivul părinte, care-mi era fiu duhovnicesc. Nu m-a bucurat deloc pozitia asta, pentru că, dragii mei, Domnul Iisus Hristos S-a răstignit, S-a jertfit pentru toate păcatele posibile, tinând cont de gravitatea lor, de numărul lor, tinând cont de acel "de saptezeci de ori câte sapte", care înseamnă permanentă. Cuvântul "sapte" în Scriptură înseamnă "mai mult" si vrea să spună Mântuitorul "permanent", dacă există căintă. Deci, nu trebuie să mărginim, nu trebuie să punem limite jertfei de pe Golgota, refuzând căinta. Dacă Sfânta Împărtăsanie este atât de mare încât n-o merităm, tot atât de important si chiar mai important este să n-o neglijăm tocmai pentru că este mare.

În ce priveste oprirea de la Sfânta Împărtăsanie a femeilor care au făcut avorturi, eu n-am depăsit trei ani, dacă se căiesc din toată inima. Si se căiesc! Dar, mai mult decât a canonisi, le arăt cu orice chip marea greseală pe care au făcut-o. Copiii acestia lepădati ne văd, si este încă timp să plângem si să cădem cu fata la pământ.

Le dau canon - sfătuitor, bineînteles - în sensul unei nevointe scurte, dar permanente; zi de zi, toată viata, să facă ceva, care e chestie de secunde, dar care tine de pocăinta aceasta sinceră. Să fie constientă toată viata de ceea ce a făcut. Nu mă interesează un canon rece, pe care îl face tur-tur-tur sau nu-l face, ci un canon la care să participe. Si am rezumat numai la câteva secunde durata acestui canon pe care îl dau, numai să fie o stare de prezentă continuă a ceea ce a făcut.

Oprire de la împărtăsit sub trei ani; n-am depăsit trei ani. Dar nu fac lucrul acesta de capul meu, ci urmărind canoanele Pidalionului. Acum sunt sapte editii; când predam, odată, asa ceva, nu era nici o editie; ba era una, destul de ascunsă, făcută de un preot îndrăznet. Sfântul Vasile cel Mare, care are foarte multe canoane mari, încât e considerat în lumea duhovnicească drept cel mai tare în canoane, are un canon, Canonul 74, care spune asa: "Dacă oricare dintre cei ce au făcut păcatele mentionate mai înainte se va face sârguitor, mărturisindu-se, în acest caz, dacă acela căruia prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu i s-a încredintat puterea de a lega si dezlega, văzând covârsirea mărturisirii celui ce a păcătuit, s-ar face mai blând întru a micsora timpul epitimiilor, nu este vrednic de osândire; fiindcă examinarea Scripturilor ne face cunoscut că cei ce cu mare durere se mărturisesc degrabă ajung iubirea de oameni a lui Dumnezeu". De unde se întelege că intensitatea unei pocăinte, a unei trăiri, te apropie foarte mult de starea omului duhovnicesc si de iertare. De aceea am spus eu: Urmăriti elasticitatea canoanelor, nu numaidecât litera, ajungând astfel la canoane de zeci de ani. În canonisire, duhovnicii ar trebui să-i explice cât de cât cum stau lucrurile celui ce se mărturiseste. Să-l pună într-o stare de îngrijorare, nu să-l înspăimânte la gândul că nu va mai fi iertat. Să-l asiguri că este iertat, că-l dezlegi, cu conditia ca el să-L îmblânzească pe Dumnezeu prin acte de pocăintă, de prosternare câteva secunde pe zi, în fiecare zi cât va trăi pe pământ.

Deci, Sfântul Vasile cel Mare spune, chiar el, în Canonul 74, ceea ce v-am spus! Si mai este o însemnare la Canonul 86, tot al Sfântului Vasile cel Mare, că pe vremea aceea se dădeau canoane mari pentru că era si credintă multă. Noi trebuie să tinem cont si de momentul istoric pe care îl trăim. Nu aceasta ar avea cuvânt determinant, numaidecât, ci starea reală a sufletului omenesc din acest moment istoric. Plus faptul că sunt o serie întreagă de împrejurări, de situatii între sot si sotie, o serie întreagă de judecăti si prejudecăti de care trebuie să tii cont, ca duhovnic, mai ales când este vorba să opresti ani de zile de la împărtăsit.

Deci, eu nu sunt pentru o oprire prea mare. Pe duhovnici îi întreb dacă au fost prea aspri sau prea blânzi. Dacă au fost cu pogorământ, e foarte bine, dar bazându-se pe trăirea celui care se căieste. Nu trebuie să rămâi la un canon rece - "faci atât pentru că ai făcut atât". Când vin la mine la spovedit diferiti credinciosi, femei mai ales, si îmi spun cât au fost opriti de la împărtăsit, îmi dau seama ce au făcut după anii cât au fost opriti. Asta nu înseamnă duhovnicie, ci înseamnă un fel de dura lex sed lex - "legea e aspră, dar e lege" -, care în justitia laică se potriveste, dar la noi nu, pentru că aici se face uz de mila lui Dumnezeu cu orice chip.

În sfârsit, sunt multe lucruri de spus în legătură cu pozitia aceasta duhovnicească si cu grija mântuirii noastre.

Primul lucru - si singurul, de fapt - de care trebuie să tină seamă duhovnicii când dau canoane femeilor care au făcut avorturi este căinta cu orice chip. Să boteze copii, să facă milostenie... De altfel, aceasta este obligat orice crestin s-o facă. Aspectul esential al sfatului si al canonului este căinta propriu-zisă. De ea trebuie să tinem cont. Am întâlnit femei, după 20-30 de ani, care făcuseră avorturi si nu spuseseră niciodată lucrul acesta - din diferite motive. Deci, este în functie de intensitatea pocăintei, nu de cantitatea timpului, pentru că nu timpul decide! Nu timpul decide împărtăsirea, ci pocăinta ta interioară este cea care decide. Este gândul la iad, dar nădejdea la Dumnezeu, stiind cu orice chip - trăind stiinta aceasta! - că este peste măsură de iubitor si că iadul este marea durere a Lui! În toată opera Sa, în tot ceea ce face, Dumnezeu nu are gândul să-l piardă pe om. Si a dat duhovnicului - care este, ca fiintă, la acelasi nivel cu cel care se spovedeste, că e om si el, - putinta de a-l rândui, de a-l pune pe drumul cel mai mare, adică pe drumul singur al vesniciei fericite; cu putere nelimitată: "Tii locul Meu; ai băgat de seamă, fiule?" - îi zice Dumnezeu. Preotul tine locul lui Dumnezeu; nu se discută lucrul acesta. Dar dacă stii cine esti si faci uz de puterea aceasta, esti foarte vinovat; dar mai vinovat esti dacă esti inconstient de puterea pe care o detii. Asa că eu sunt silit, în cazul avorturilor, când stau de vorbă cu duhovnicii, dacă este cazul, să-i canonisesc pentru că au fost nepăsători si au dat la întâmplare canoane de ani si ani. Nu timpul decide, ci pocăinta ta interioară. S-ar putea, într-un timp foarte scurt, să ajungi si la marea milostivire a lui Dumnezeu. Deci, contează enorm de mult trăirea aceasta în Dumnezeu, smerenia... "prăpastie de smerenie", cum se spune. Aceasta va decide.

Dar oamenii vin si nepregătiti din punct de vedere al gravitătii păcatelor - sau vin din obicei la Crăciun, la Pasti, asa, pentru că trebuie să se spovedească. Ei, atunci trebuie să-l pui un pic în simtire, dacă l-ai prins.

Dar eu mai spun si următorul lucru: mărturisirea în sine este un canon! Nu este usor să vii si să dezgolesti păcate atât de ascunse. Pe de altă parte, întreb si asta: "Ai spus si la altcineva că ai făcut?" - că se împrăstie vorba: "A făcut, si cutare, cutare..."

Am întrebat adeseori femei, fete, despre chiuretaj. Si ce am constatat: când întrebam de niste păcate neînsemnate, spuneau foarte greu că le-au făcut; le era rusine - că au mintit, că au furat etc. Dar când întrebam de avort, spuneau imediat: "Da, am făcut!", ca si cum avortul era un lucru neînsemnat. Aceasta pentru că în vremea de astăzi este considerat un lucru oarecare. Mă interesa să-i pun în starea de trezvie, de simtire că întreruperea de sarcină este un păcat foarte mare, grozav de mare.

   Ce sfaturi de mângâiere obisnuiti să dati acestor femei care vin, femei care uneori deznădăjduiesc pentru păcatul pe care l-au făcut?

Adevărul este că nu le las în situatia de a fi hărtuite de fel de fel de sfaturi, ci le spun: "Da, este iertare. Eu te dezleg acum pentru totdeauna, numai că urmează să-L îmblânzesti pe Dumnezeu cu acest simulacru de canon pe care ti-l dau. Dar canon de simtire, nu de nevointă". Deci, cu orice chip o asigur că este iertată si nu mai este nevoie să-l tot mărturisească. Se mai spune că trebuie să-l spui din nou, din când în când... Nu este adevărat! Dacă-l mai spui, s-o faci numai cu gândul. Unii duhovnici spun că e bine să mai spui din când în când păcatele mari, să faci mărturisire generală. Eu te sfătuiesc să-ti amintesti ce ai făcut fără o nouă spovedanie, pentru că astfel se diminuează puterea pe care o are dezlegarea respectivă - ca si cum m-as boteza din nou, ca să fiu sigur că m-am scăpat de păcatul lui Adam. O singură dată se mărturiseste păcatul; dar mă interesează ca mărturisirea să fie cu simtire proprie, cu participarea lui. Deci, îl asigur că este iertat, să intre într-o stare de continuă nădejde, dar cu o căintă permanentă. Tocmai acesta este canonul pe care îl dau; să facă milostenie, să boteze un copil, vin după aceea. Pentru că este posibil ca respectiva să nu aibă bani nici de pâine, dar de botez!

   Mai este o situatie specială în ajunul Pastelui sau în ajunul Crăciunului, când vine foarte multă lume la spovedit, mai ales în Săptămâna Mare. Atunci preotii se confruntă cu multe cazuri speciale - de exemplu, fete tinere, care sunt încă la scoală sau la liceu, necăsătorite, care trăiesc în desfrânare sau au făcut avorturi, dar vin numai o dată pe an să se spovedească. Ce faceti cu ele când vin asa? Ce le recomandati preotilor să facă, când stiu că nu mai vin altă dată?

Si acum vedeti coadă mare la usa mea - asta e zilnic. Dacă o prind la spovedanie - pe ea, mică sau mare - discut cu ea despre gravitatea păcatului si, sigur, o invit să mai vină. "Când să mai vin, părinte?" - "Când esti rănită. Dar s-a terminat cu păcatele acestea". Le spun în asa fel, ca să nu înteleagă că păcatul acesta se mai poate repeta.

Nu stii pe cine omori; el nici nu se poate apăra de lucru acesta; nu stii, lasule?! Era un împărat care a cucerit pe alt împărat, si a vrut să omoare tot neamul împăratului, după ce a intrat în palatele lui. Si într-o cameră a descoperit un copil mic. Copilul, când l-a văzut, a ridicat mâinile spre tiran, râzând si astfel l-a dezarmat complet. Ei, vedeti? Copilul, în pântece, nu poate să se apere. S-a demonstrat că fătul simte pericolul, simte cutitul ucigas si se roteste puternic, într-un strigăt mut, dar nu se poate nicicum apăra. Va să zică, este fiintă! El nu se poate apăra, si tu îl ucizi cu atâta cruzime si cu dezinvoltură... Poate să iasă un preot, poate să iasă un mare despicător de idei... Nu stii pe cine omori. Avortul a devenit un obicei, iar acum statisticile însumează cifre îngrozitoare.

   După Revolutie mai ales, sotiile s-au întors la credintă, unii bărbatii rămân încă necredinciosi; ei duc în continuare o viată de familie. Ca să nu mai facă avorturi, ce le sfătuiti pe femei să facă? Pentru că bărbatul nu este de acord cu înfrânarea sau cu păstrarea pruncilor zămisliti.

Cu nici un chip să nu facă avort, indiferent ce s-ar întâmpla. "Pe viată si pe moarte", le spun eu. Cu nici un chip n-au voie să ucidă. Despărtire, orice altceva, dar nu avort, nu ucidere.

   Pot fi recomandate mijloacele anticonceptionale, cu pretextul că este un păcat, dar este un păcat mai mic?

Dragă, anticonceptionalele si alte mijloace asemănătoare sunt fraudă conjugală si atentat împotriva planurilor lui Dumnezeu. Nu e crimă; e numai atentat. Este un păcat mai mic. Dar noi nu îngăduim nici cel mai mic păcat! Pentru că, din momentul în care m-asez pe această pozitie de acceptare a unor păcate mai mici, încep să mă gândesc: dar care-i mic si care-i mare? Sau "sarpe mic si sarpe mare"; dacă un sarpe mic te muscă cu atâta otravă încât să mori, nu mai e nevoie să te muste altul mai mare! Deci, e o mare greseală. Nu accept, însă nu-i pot opri de la împărtăsanie pentru aceste fraude conjugale ca pe cei care au făcut avort. Îi împărtăsesc mai repede. Nu putem să tinem lucrurile pe loc; nici nu putem condamna femeia să reziste la tirania unui păgân de sot. Am zilnic cazuri din acestea! Nu putem nici asta. Însă nu putem accepta cu nici un chip păcatul. Pot merge până acolo încât să se despartă! Pentru că si aceste lifte de bărbati necredinciosi - sunt destul de multe cazuri - trebuie înteleptiti si ei prin refuzul femeii... Ea nu e jucăria lui, nu este păpusa căreia să-i strâmbe gâtul pentru că stie că e flexibil. Nu! Femeia, cum obisnuiesc să le spun pe la cununii, "cu el totdeauna, ca el totdeauna". Adică, e liberă ca si el. Cum să facă crima aceasta?! Si atunci zic: nu e obligată, săraca, să suporte tirania acestor lucruri; e liberă si se poate despărti.

   Deci, le spuneti clar: să nu folosească anticonceptionale.

Cine poate să le spună altfel?! Păi, cum să spunem noi: "Foloseste anticonceptionale"?! Noi întâlnim persoane care ne spun că au făcut lucrul acesta, si trebuie să luăm niste măsuri mai usoare decât dacă ar fi făcut crimă; dar nu ca si cum n-ar fi făcut nimic.

Dar eu am întâlnit un preot care, văzând cât de multe femei cu avorturi vin la el, ca totusi să nu mai facă crima asta atât de mare, le-a zis: "În loc de păcatul ăsta mare, măcar alegeti unul mai mic, dacă nu puteti să faceti altceva"...

Dragă, eu am întâlnit si altceva: niste îngeri buni care s-au făcut draci. Putem să acceptăm oare acest sistem de compromis si chiar să facem lege din sistemul si metodele noastre? Nu se poate! Păcatul rămâne păcat. Un duhovnic n-are voie să dezlege nici ca să se mănânce de dulce, măcar că în Canonul 69 Apostolic, în jurul căruia se învârt toate rigorile postului, se spune până la urmă asa: "...afară de caz de boală". Dar eu nu dezleg dinainte. "Domnule, dumneata, dacă ai omorât un om, vii la mine si te spovedesti si te dezleg. Dar nu-ti spun dinainte: <>. Nu spun dinainte: "Mănâncă de dulce". Nu am voie, ca duhovnic, să dezleg înainte ceea ce, de fapt, e legat de Biserică. Eu dezleg după ce ai făcut fapta, dar nu anticipez.

Preotii trebuie să fie foarte blânzi, foarte îngăduitori, dar pe pozitia lui Hristos. Hristos n-a putut să accepte nici cel mai mic păcat! Pentru aceasta, El a suferit toate împunsăturile, loviturile si scuipările. Nu poate să accepte! Că te iartă dacă te pocăiesti, asta e altceva. Duhovnicul, care este însărcinat cu acest nemaipomenit har, nu poate să facă compromisuri prealabile.

Dumnezeu a creat două lucruri nemaipomenite, care nu pot fi mai desăvârsite: a creat o femeie distinsă, care a născut un Dumnezeu, si preotia, prin care Îl aduce pe Dumnezeu din cer si-L naste din nou pe Sfânta Masă. Vă dati seama ce înseamnă preotia?! Vă dati seama în ce haină S-a îmbrăcat un Om, ca oamenii, si cu ce har dumnezeiesc?! Are putere... Si atunci, nu poti să faci un astfel de compromis. Tii locul lui Dumnezeu - nu este o simplă vorbire si respectiv o comparatie care trece drept lăudabilă si figură de stil; e un adevăr! Si noi avem puterea să dezlegăm cu orice chip, orice, dar nu anticipăm păcatul. "Eu Mă răstignesc" - a zis Mântuitorul; dar nu "pentru unele da, pentru unele nu". Nu se poate accepta să faci compromisuri. Să fim blânzi, să nu-l oprim prea mult, să-l iubim, să ne pară rău de păcat, si să spunem: "Foarte bine că a venit!" Atunci omul spune tot, si tu poti să-i dai dezlegare. Că a căzut si l-ai scos din adânc de ape, foarte bine, dar nu-l mai certa de ce e ud... Asta e important, să-l salvezi; ăsta e scopul, nu? Să-l aduci la linia de plutire, să-l readuci la respiratie si să intre pe drumul cel bun. Nu acceptăm cu nici un chip compromisuri.

Femeia care este fortată de bărbat să facă avort se poate si despărti. Sunt patru motive pentru care se pot despărti, printre care aste si acesta: dacă te omoară duhovniceste celălalt.

   Deci femeia trebuie să-si ducă crucea până la capăt, chiar dacă are copii, chiar dacă nu?

Dragă, dar unde spune să n-o duci până la capăt?! Ce, numai până la capul locului?! Nu există sfârsit; până la moarte! Noi respirăm fără oprire; inima bate într-o nemiscată permanentă de zeci si zeci de ani în tine. Ea nu se contrazice; asa să fii si tu în misiunile pe care le ai pe fata pământului - ca bărbat, ca femeie, ca doctor, ca inginer, ca duhovnic, ca preot.

Interviu extras din cartea "CANON DE POCAINTA CATRE
DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS PENTRU PRUNCII AVORTATI", Ed. Bizantina

Alte materiale despre avort





[ Orthodox Resources / Multimedia / Screen Savers ]
[ Feedback / Donations / Bookmark OrthodoxPhotos.com / Homepage ]

Recommended books for: orthodox & non-orthodox people





                                                                                                                                                                                                                                                                       
Copyright © 2003 - 2012 OrthodoxPhotos.com All rights reserved.
by Way2Blogging