Scopul casatoriei si familiei, ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie, consfintita si intarita haric prin Taina Cununiei, il constituie implinirea reciproca a celor doi, prin daruiri si primiri infrinarea trupeasca si indeosebi stabilirea unei stari desavirsite in iubirea dintre soti in vederea impinirii lor reciproce, si inmultirea, perpetuarea si cresterea omenirii. Procrearea, intretinerea, ingrijirea, cresterea si pregatirea copilului pentru viata sociala constituie preocuparea centrala a familiei. Ea, familia, procura membri pentru societatile superioare, pregatindu-i cea dintai pentru viata sociala.

Copiii care reprezinta <<fondul de aur al neamului>>, sunt stimulente si puteri innoitoare care sporesc potentialul natural uman, afectiv energic si spiritual al poportului caruia apartin, contribuind la regenerarea fiintei noastre spirituale.

Practicarea avortului atat in cadrul casatoriei cat si in cazul relatiilor extraconjugale si intamplatoare este o crima impotriva vietii umane in general si a copilului in special, in ciuda intalnirii lui, pe tot parcursul istoriei omenirii, ca o realitate, din nefericire, constanta, aparuta si justificata de multi reprezentanti ai omenirii. Ierburi si practici care provocau avortul erau pretutindeni cunoscute si se foloseau. In vechime insa, oricare metoda folosita pentru intreruperea de sarcina era considerata nepermisa. Fatul a fost socotit totdeauna si in mod constant om deplin. Intreruperea artificiala a sarcinii era considerata crima, omucidere. Constiinta omului n-a considerat fatul mai putin om decat adultul, desigur un om in plina crestere si manifestare, chiar din pantecele mamei. De aceea si in juramantul lui Hipocrate, care este acceptat pana astazi drept juramant medical, medicul ca slujitor al vietii, marturiseste in fata lui Dumnezeu si a oamenilor: <<…nu voi da femeii substante avortive…>>. Pozitia aceasta a fost pusa insa astazi sub semnul intrebarii, considerandu-se avortul, ca si practicarea lui, o problema indiferenta din punct de vedere moral, fiind asemanata cu fumatul.

Proavortiostii, adica adeptii intreruperii artificiale de sarcina, sunt astazi o adevarata miscare internationala, concretizata in asociatii, grupuri de initiativa, conferinte, manifestari de protest cerand ca avorturile sa nu fie, in nici un fel, pedepsite de legile civile, motivandu-se ca s-a schimbat insasi conceptia morala si ca este anacronic sa fie considerate avorturile crima, ucidere. Sustinand aceasta, profesoara de criminalistica A.C., scrie: <<In constiinta comuna, avortul a incetat sa fie considerat delict penal. Legiuitorul este dator sa urmeze constiinta sociala. Aceasta se intimpla in toate timpurile (si astazi) cu sanctionarea sau nesanctionarea legala a diferitelor comportamente. Asa de exemplu, odinioara fumatul simplelor tigari se pedepsea, in multe tari europene, cu moartea; in zilele noastre, aceasta ni se pare o gluma. Din contra pirateria era socotita o fapta de vitejie, astazi insa se socoteste o crima…>>. Sustinerea de fata a avortului este mai mult decat simplista. Caci constiinta comuna sociala cu mutatiile ei in timp nu este identica cu constiinta morala si nici sursa a acesteia, chiar daca aceasta din urma cuprinde in continutul ei si elemente dobandite din partea societatii. Constiinta morala adevarata implica relatia subiectului ei cu Dumnezeu si legea morala ca expresie a vointei lui Dumnezeu privind pe om in relatia lui cu Dumnezeu si cu semenii, cu ajutorul careia ea, constiinta morala, sfatuieste, opreste si judeca din punct de vedere moral faptele omului. Avortul care inseamna suspendarea sau nimicirea vietii nu poate fi comparat cu fumatul si nici chiar cu pirateria.

Mitropolitul Kalamaras de Nikopole – Grecia precizeaza ca <<principalul argument al adeptilor scoaterii de sub incidenta legii a avorturilor (in incercarea lor de a ocoli protejarea constitutionala a valorii vietii), a fost ca fiecare femeie sa aiba dreptul sa dispuna ea insasi de trupul ei si ca nu permite unei a treia persoane, oricarei persoane sau grup de persoane, sa intervina si sa hotarasca asupra unei teme atat de personale, ca cea a dispunerii de propriul trup>> ¹⁷. La o manifestatie pentru legiferarea avorturilor, manifestantele strigau ritmic lozinca: <<Afara legile din corpul nostru>>. Argumentul invocat pare sa cuprinda o doza de progresism, dar, nu e mai putin adevarat si o mare doza de defaimari la adresa opiniilor contrare avortului, calificate ca arme obscurantiste, anacronice, arme ale inapoierii, regres si medievalism ¹⁸.

Si fiindca gestatia este crearea unei vieti, pe care nimeni intr-un studiu al evolutiei nu o poate nega, proavortionistii declara ca fatul este om, deoarece nu are viata proprie, intrucat embrionul, sustin ei, este o bucata de carne a carei expulzare din corpul mamei este o problema absolut personala si deci nu constituie o problema morala si cu atat mai mult nu poate fi considerata crima. <<Fatul devine omul separat de personalitatea mamei sale numai cand poate sa aiba existenta de sine, adica odata cu cresterea sa>>, scrie o adepta a avortului ¹⁹.

Dar este, intr-adevar, fatul fara suflet si deci fara viata autonoma? Este doar o parte a corpului mamei sale, care are atunci si dreptul de a dispune de el dupa cum doreste, sau fatul are viata cu totul independenta, este o persoana absoluta independenta care se afla totusi intr-o relatie de dependenta sub raportul hranei, al mediului corpului matern, asa cum ne aflam, de altfel, toti intr-o relatie de dependenta de mediu natural, sub raportul hranei, imbracamintei, locuintei etc.? Acestei intrebari multiple ii da astazi raspunsul medicina, combatand prin marile ei personalitati avortul insusi si legiferarea paracticarii lui.

Tema avorturilor nu poate fi limitata astazi doar la cei care-l practica. Ea constituie problema constiintei morale a omenirii intregi, intrucat priveste insasi viata omului, ca dar al lui Dumnezeu fata de care fiecare este responsabil.

Fatul reprezinta o evolutie somatica si sufleteasca in corpul matern. Asupra acesteia toti medicii sunt de acord chiar daca nu toti dau aceleasi date privind inceputul manifestarii vietii fatului. De pilda, cu multi ani in urma, medicii din S.U.A. sustineau ca viata fatului incepe dupa implinirea a 12 saptamani de la momentul conceperii. Parerea aceasta a avut ca rezultat faptul ca in S.U.A un numar imens de avorturi (91% din numarul total) se faceau inainte de implinirea a 12 saptamani de viata.

Astfel medicul american obstretician ginecolog Bernard Nathanson, fost director al unei clinici speciale de avorturi, care in decursul a doi ani a intreprins 60.000 de avorturi, folosind cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea electronica a inimii fatului, embrioscopie etc.) a ajuns la concluzia ca <<fatul este fiinta omeneasca separata, cu toate caracterele personale specifice>>, <<este o persoana umana deplina>> ²⁰.

Pentru fundamentarea concluziilor sale, Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete a avortului unui fat de 12 saptamani (3 luni). Video-caseta inregistrata, care poarta titlul de <<Strigatul mut>> dovedeste ca:

a. fatul presimte amenintarea instrumentului ucigas al avortului;

b. manifesta perceperea pericolului care reiese din urmatoarele actiuni:
1. se misca intr-un mod violent si agitat;
2. cresc bataile inimii de la 140-200;
3. deschide gura larg ca intr-un strigat: strigatul mut.

Astazi concluziile medicului Nathanson au fost depasite de medicina nucleara contemporana care constata urmatoarele:

a. la 18 zile se face simtita bataia inimii fatului si se pune in functiune sistemul circulator;

b. la 5 saptamani se vad clar: nasul, obrajii si degetele fatului;

c. la 6 sapatamani, incepe sa functioneze sistemul nervos, se distinge clar scheletul si incepe sa functioneze stomacul, rinichii si ficatul fatului;

d. la 7 saptamani (50 de zile) se fac simtite undele encefalice (undele encefalice constituie principalul criteriu pe baza caruia stiinta contemporana stabileste daca o persoana adulta continua sa se afle in viata). Micutul copil are toate organele interne si externe definitiv conturate. Are ochi, nas, buze, limba;

e. la 10 saptamani (70 de zile), copilul nenascut are toate caracteristicile pe care le vedem clar la copil dupa nasterea sa (9 luni);

f. la 12 saptamani (92 zile, 3 luni), copilul in pantecele mamei are toate organele sale definitiv conturate, chiar si amprentele degetelor, nu-i lipseste decat respiratia. La 3 luni, fatul are atata viata incat reuseste sa-si intoarca capul, sa-si schimbe expresia fetei si sa se miste, sa stranga pumnul, sa gaseasca gura si sa-si suga degetul ²¹.

In acelasi fel s-au pronuntat si alti multi doctori si specialisti in astfel de probleme din diferite tari si parti ale lumii. Concluziile medicului Ernest Haupt, dintr-un studiu moral, sociologic si biologic foarte documentat, sunt definitorii pentru cei ce si opun avortului calificandu-l drept crima cu premeditare. El afirma: <<Ovulul fecundat nu este o simpla masa celulara fara caractere specifice. El nu este in acest stadiu nici farama de viata botanica, nici macar embrionul vreunui sir biologic de viata. Este pe deplin si absolut viata unei existente umane. Si are atata viata cat are noul nascut, copilul de gradinita, adolescentul si adultul. Prin urmare, prin avort se omoara viata omeneasca, existenta omeneasca, chiar daca ea se afla in stadiul cel mai de inceput>> ²².

Deci fatul are viata lui personala, ca este fiinta omeneasca autonoma si persoana umana deplina, traind si dezvoltandu-se in dependenta de mediul matern. Intreruperea sarcinii nu este deci dreptul aceleia care-l poarta.

Deci faptul ca sarcina nu este inca persoana deplina, conturata, nu inseamna ca poate fi redusa la un lucru, devenind obiect de proprietate, de vanzare sau de inmagazinare. De asemenea nu inseamna ca femeia insarcinata poate sa dispuna libera de fat, cum poate sa dispuna de oricare alta parte a corpului ei. Fatul nu este lucru sau obiect, sau o simpla parte a corpului femeii ci gena cu viata in evolutie intrepatrunsa cu viata celei insarcinate. Aceasta particularitate minunata si deosebita a fatului ca persoana in devenire, nu poate nimeni sa o nege. De aceea fatul este si trebuie sa fie protejat de dreptul civil ca ceva deosebit. Protejarea speciala a fatului prin lege este astazi o necesitate imperioasa ²³. <<Omul exista ca om, din clipa conceptiei pana in clipa mortii lui biologice. De aceea, in orice moment din viata lui ²⁴, daca are loc o interventie impotriva supravietuirii lui, aceasta se considera omucidere>> ²⁵. Copiii nu sunt deci proprietatea mamei, a parintilor si nici chiar proprietatea societatii, ca sa dispuna ea cum vrea de ei inca din pantecele mamelor lor.

Biserica, cu intreaga ei invatatura dogmatica, morala si canonica, intemeiata pe Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, a fost in toate timpurile si locurile impotriva avortului ca teorie si practica, calificandu-l drept crima impotriva vietii umane, in randul pacatelor strigatoare la cer, care diminueaza si nimiceste comuniunea savarsitorilor acestora cu Dumnezeu.

Binecuvantand casatoria, ca legatura naturala intre un barbat si o femeie (Fac. 1, 28), si ridicand-o la rangul de Taina (Mat. 19, 4-5, Ioan 21-11, Efes. 5, 31-32), Dumnezeu a aratat pe copii ca fiind marturii personale ale acesteia. Dobandirea de copii a fost vazuta inca din vechiul Testament ca un dar pretios si ca o binecuvantare din partea lui Dumnezeu, noua oamenilor (Fac. 48, 16; Deut. 28, 44; Ps. 127, 2-6). Lipsa copiilor era socotita ca o pedeapsa cereasca si ca o ocara (Fac. 30, 1, 6; Is. 54, 1; Fac. 22, 30; Luca 1, 14). Mantuitorul Insusi pretuieste pe copii, ca fiind obiecte ale proniei divine, pe care nimeni nu are dreptul de a-i ocari sau dispretui (Mat. 18, 1-14; Marcu 10, 13 s.u.).

In randuiala Sfintei Taine a Cununiei se cuprind rugaciuni pentru rodnicia casatoriei, iar in epitimiile de la Spovedanie sunt condamnate toate abaterile de la porunca data primilor oameni: <<Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul>> (Fac. 1, 28).

Sfintii Parinti hotarasc pedepse bisericesti pentru cei ce predica infranarea de la procrearea si socotesc virtute numai fecioria (Can. 9 si 10, Gangra, can. 5 ap., can. 13 Trulan si can. 14 Gangra).

Dar nu numai defaimarea casatoriei este osandita, ci si indeletnicirea cu pregatirea si practicarea mijloacelor de avort pentru intreruperea sarcinilor (Can. 9, Trulan, can. 65 ap., 21 Ancira, can. 2 si 8 ale Sfantului Vasile cel Mare, can. 33 al Sf. Ioan Postitorul).

Tertulian (Apologeticum CIX) se ridica energic impotriva avortului pe care il califica de crima. La fel Lactantiu (Institutiones, P.C. VI, c. 20) si Minucius Felix in Octavius. Sf. Vasile cel Mare in can. 52 considera tot atat de vinovate pe femeile care suprima fatul ca si pe cele care-si parasesc copiii, nu-i hranesc si-i expun milei publice. Can. 36 al Sfantului Ioan Postitorul prevede ca <<femeii care nu se ingrijeste de fatul sau si din cauza neglijentei dansei avorteaza, i se da pedeapsa pentru uciderea premeditata>>.

Sfantul Justin Martirul (Apologia pro christianis 29; P.G. VI, 373) si Clement Alexandrinul (Stromata II, 233, P.G. VIII, 1089 B.C.) afirma ca omului nu-i este ingaduita casatoria decat in vederea continuarii speciei umane si ca o piedica in calea desfranarii. Datoria de a naste copii reiese in direct si din canoanele ce opresc desfranarea si pacatele impotriva firii pe care Sfantul Grigorie de Nyssa, in can. 4, le asimileaza adulterului ²⁶.

Fiind un act direct impotriva vietii umane, avortul in sine si diferitele practici si mijloace folosite in comiterea acestuia sunt cuprinse si interzise prin insasi porunca a VI-a a Decalogului: <<Sa nu ucizi>> (Deut. 5, 17), de indata ce fatul chiar de la inceput este si se manifesta ca o existenta umana, deplina, autonoma, ca persoana umana, in dependenta, desigur, de mediul matern. Dependenta aceasta nu-i da insa mamei dreptul de a dispune cum voieste de ceea ce s-a zamislit in pantecele ei, cu atat mai mult nu da nici un drept legii civile sa scoata de sub incidenta sa avorturile si practicile avortive, intrucat ea nu trebuie sa contrazica prin nimic dispozitiile legii morale naturale care interzice in principiu uciderea, cum se afirma prin porunca a VI-a a Decalogului. Cartea folositoarea de suflet: <<Mantuirea pacatosilor>> (Partea a II-a, cap. VI, 5), aprofundand cuprinsul poruncii a VI-a, precizeaza: <<Prin aceasta porunca se intelege, uciderea sufleteasca si trupeasca, adica daca ai sfatuit pe aproapele tau sa desfraneze sau sa ucida sau alt pacat sa faca, sau l-ai insotit, sau l-ai ajutat la aceasta, esti socotit ucigas sufleteste al fratelui tau>>. Iar despre trup se spune: <<Daca ai ucis pe cineva, sau ai cugetat sa ucizi.. sau daca ai batut femeia si-a lepadat pruncul sau, daca a luat plante sa ucida pruncul sau sa nu ramana insarcinata, toate acestea si altele asemenea se socotesc ucideri si se canonicesc cu multa asprime>> ²⁷.

Crestinismul nu contesta in vreun fel importanta legaturii trupesti pe care o implica cu necesitate casatoria, dar nu ramane in exclusivitate la aceasta. Cand Sfantul Apostol Pavel declara casatoria ca un remediu impotriva arderii dificile de suportat sau a satisfacerii ei dezordonate, el include in acest rost al casatoriei si pe acela de transfigurare a unirii trupesti. Acest inteles este cuprins si in cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur care atribuie casatoriei si rostul nasterii din prunci. <<Sunt doua motive pentru care a fost instituita casatoria… pentru a face pe om sa se multumeasca cu o singura femeie si pentru a face copii. Dar motivul principal e cel dintai… Cat despre procreare, casatoria nu antreneaza in mod absolut… Dovada sunt multele casatorii care nu pot avea copii. Iata de ce prima ratiune a casatoriei este sa reglementeze viata sexuala, mai ales acum cand neamul omenesc a umplut tot pamantul>> ²⁸. Dar, Sfantul Ioan Gura de Aur nu pierde din vedere sa atribuie casatoriei, in multe randuri, si rostul realizarii unei uniri spirituale a celor doi, ca imagine a unirii dintre Hristos si Biserica Sa.

Desigur, nasterea si cresterea de prunci este un mijloc important pentru soti in inaintarea lor spre o unire mai sufleteasca tot mai adanca si plenara. Este adevarat ca Sfantul Ioan Gura de Aur declara o casatorie ca fiind realizata cand se implineste numai scopul ei principal: reglementarea sexualitatii fara implinirea celui de-al doilea scop: nasterea de copii. Dar precizeaza ca aceasta, casatoria, este realizata fara nasterea de prunci, numai cand pruncii lipsesc nu din vointa sotilor, ci fara voia lor. Cand insa nasterea de copii este evitata, fie prin abstinenta fie prin avorturi sau fie prin practici anticonceptionale sau chiar practici avortive, legatura intre soti devine un simplu prilej de satisfacere a poftei trupesti, ce trece astfel la acte pacatoase.

Copiii nascuti si crescuti nu au loc in afara legaturii dintre soti si nici nu se substituie legaturii dintre soti, - <<ci ei sporesc in mod esential comunicarea dinte soti, prin responsabilitatea comuna in care ei se unesc, deci adancesc aceasta casatorie, care fara copii se saraceste de substanta spirituala interioara. Sotii devin in acest caz, de cele mai multe ori, o unitate egoista in doi, poate de un egoism mai accentuat decat cel de unul singur, pentru ca un sot are in celalalt aproape tot ce-i trebuie pentru a se satisface in ordinea material-trupeasca si pentru a nu suferi nici de singuratate atat de mult ca cel inchis in egoismul de unul singur>> ²⁹.

Or, prin copii sotii depasesc acest egoism deschizandu-se spre altii. De asemenea prin copii sotii depasesc acest egoism deschizandu-se spre altii. De asemenea prin copii sotii se deschid mai mult spre societate in general, de care ei au nevoie pentru cresterea copiilor lor, pentru incadrarea lor in societate. Prin copii, sotii intra in relatii mai bogate si variate cu societatea. P. Florensky spunea ca societatea deci si Biserica este formata din unitati duale, nu din indivizi: am zice din molecule, nu din atomi. Dar o familie care nu are copii nu este necesara in mod deplin societatii. Familia promoveaza coeziunea sociala, biserica, nu indivizi izolati sau singuratici. Celula familiei desi nu se dizolva in organismul bisericesc sau social, trebuie sa fie intr-o comunicare cu celelalte celule prin <<sangele>> comun al lor, prin copii.

Nasterea si cresterea de copii si prin aceasta disponibilitatea si obligatia sotilor de a sluji Bisericii si societatii, carora apartin deopotriva, ca infranare a egoismului in doi inseamna si o cruce pentru soti care trebuie purtata si onorata cum se si spune intr-un imn din randuiala Cununiei <<Infrangerea acestui organism in doi include si infranarea de a folosi legatura casatoriei pentru o singura placere cu evitarea nasterea de prunci>> ³⁰.

Avortul sau evitarea nasterii de prunci inseamna deci si o saracire spirituala a sotilor si deci o inchidere a lor intr-un egoism pagubitor lor, dar si o saracire spirituala a societatii Bisericii.

De aceea, preotii trebuie sa arate credinciosilor lor ca avortul si metodele avortive echivaleaza cu o crima evidenta si ca, deci, el este un pacat strigator la cer din moment ce rezultatul acestor metode este totdeauna luarea vietii unei fiinte umane. Desigur ca sunt si cazuri medicale cand avortul nu poate fi ocolit fara a pune in pericol insasi viata cele insarcinate si de aceea nu este cazul sa staruim aici asupra acestora.

Avortul trebuie combatut si pentru saracia spirituala pe care o aduce celor doi soti, precum si pentru consecintele nefaste asupra sanatatii insasi a femeilor in cauza.

Nu trebuie pierdute din vedere nici consecintele grave ale practicilor avortive si ale legilor care le permit si le incurajeaza in numele libertatii depline a femeilor, a sotilor, pentru societate, pentru o natiune, pentru Biserica.