B. Conditia persoanei consacrate

     Fundamentală în viziunea biblică şi creş­tină a fiinţei umane este taina consacrării, care fa­ce din ea un preot, un profet şi un rege. De aici decurge toată etica biblică.

     a. Această consacrare a avut loc în Rai, căci separarea («osebirea») privilegiată a omului de toate celelalte făpturi şi suflarea lui Dumnezeu care a pătruns în Adam au fost prima Ungere, pri­ma pecete a darului Duhului Sfânt. Toată taina Bisericii era acolo, în germene; erau seminţele împărăţiei. După cădere, Sfânta Treime, în iubirea Sa de oameni, a reînnoit această consacrare pu­nând deoparte, din neamul omenesc pervertit, pe Noe şi ai săi. Apoi, Cel-de-Trei-ori-Sfânt a ales un popor astfel încât tot trupul să poată fi mântuit, adică să vadă faţa lui Dumnezeu şi să participe la viaţa veşnică în împărăţie. «V-am osebit dintre celelalte neamuri pentru ca să fiţi ai Mei», i-a spus El lui Israel ^[38]. Şi această chemare vine chiar după condamnarea homosexualităţii ^[39]. Nu faceţi această urâciune - care e una între multe altele - pentru că Eu v-am «osebit» dintre celelalte neamuri şi pentru că voi nu sunteţi ca ceilalţi. «Să-Mi fiţi sfinţi, că sfânt sunt Eu, Domnul, Dumnezeul vos­tru, Cel ce v-am osebit pe voi dintre toate nea­murile ca să fiţi ai Mei» ^[40]. Neamul lui Dumnezeu este consacrat (qadosh) lui Dumnezeu celui sfânt (qadosh). «Toate prescripţiile Duhului Sfânt din Levitic au ca numitor comun sfinţenia lui Dum­nezeu, care trebuie să transpară în toate actele şi în toate circumstanţele din viaţa poporului» că­ruia El i S-a consacrat ^[41]. Consacrarea presupune un mod de viaţă deosebit de cel al altor fiinţe omeneşti.

     In sfârşit, la plinirea vremii şi pentru lumea care va veni de-a pururea, Domnul a reînnoit această consacrare, instaurând cufundarea în pro­pria Sa moarte şi în propria Sa înviere şi venind ca Duh peste toţi cei care recunosc Cuvântul ca Domn. El a manifestat astfel taina veşnică a Bise­ricii. De aceea Sfântul Apostol Petru, adresându-se celor botezaţi, îi numeşte «seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu» ^[42], cuvânt reluat în cartea Apocalipsei: cei botezaţi sunt «preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos» ^[43], chemaţi să trăiască nu în patimi, ci după modul de viaţă dumnezeiesc, care e cel al comuniunii persoanelor sau a ipostasurilor. «No­ua făptură, creştinii, diferă de toţi ceilalţi oameni din lume prin înnoirea Duhului (nous), pacea min­ţii, dragostea lui Dumnezeu şi erosul ceresc» ^[44]. «Creştinismul nu este ceva neînsemnat, căci taina aceasta mare este. Fii, deci, conştient de nobleţea ta: ai fost chemat la o demnitate împărătească, un popor ales, o preoţie împărătească şi un neam sfânt. Taina creştinismului este străină lumii aces­teia» ^[45].

     b. Consecinţele în statutul tuturor celor bote­zaţi sunt imense. Botezatul nu-şi aparţine; el îi aparţine lui Hristos şi Bisericii Lui, total - cu gân­dul, cu simţirea şi cu fapta -, deci şi cu sexua­litatea. Semnul acestei apartenenţe este cufunda­rea totală şi ungerea cu Sfântul şi Marele Mir pe tot corpul, de la cap până la picioare. Creştinul nu dispune de el însuşi; cu atât mai mult nu dispune de un alt semen, botezat sau nu încă. În mod deosebit, el nu dispune de trupul lui sau de trupul altuia, redevenite prin Botez templu al Duhului Sfânt. Cuvântul întrupat, El însuşi, a spus «voi sunteţi ai lui Hristos» ^[46]. Apostolul întăreşte aceas­tă învăţătură dumnezeiască cu cuvintele: «Cunos­cut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi» ^[47] ... «Nu ştiţi oare că trupurile voastre sunt ale lui Hristos? Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Cel ce este întru voi, Cel pe Care de la Dumnezeu îl aveţi?» ^[48]. Viaţa celui botezat este consacrată prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin ungerea Duhului, Care este Dumnezeu. Sexualita­tea lui e consacrată. Este extrem de greu să trăieşti conform acestei consacrări, dar la Dumnezeu totul este cu putinţă, fie că suntem căsătoriţi, fie că sun­tem călugări.

     Dumnezeu, cu iubirea Sa de oameni, supli­neşte slăbiciunile noastre, dacă ne punem toată credinţa în EL.

     c. Ceea ce îl mai desemnează pe cel botezat drept un consacrat şi membru al preoţiei împără­teşti a Bisericii lui Hristos este supunerea sa faţă de Cuvânt.

     Ne-a fost dat un duh de supunere faţă de Hristos, iar nu un duh contestatar. Cuvântul lui Dumnezeu este Duh şi este Viaţă ^[49], şi nu putem fi înşelaţi de el. Dacă cel botezat ascultă acest cu­vânt, dacă încearcă în mod sincer să-şi trăiască în el viaţa, credem din toată inima noastră că va avea puterea să se transforme după chipul lui Hristos şi al Sfinţilor Lui, oricare i-ar fi fost viaţa înainte, viaţă de heterosexual sau de homosexual, viaţă de celibatar sau de om căsătorit. Orice am fost când ni s-a adresat cuvântul lui Hristos, chemarea la sfinţenie este aceeaşi: «Eu nu te osândesc... mergi şi nu mai păcătui!» ^[50]. Ceea ce mântuieşte este as­cultarea de Dumnezeu şi credinţa pe care se înte­meiază. Credinţa vindecă.

     Hristos nu-i osândeşte pe fraţii noştri ho­mosexuali în calitate de persoană, ci pentru com­portamentul lor; El le cere să renunţe la orice comporament homosexual şi să trăiască în Bise­rică, în sfinţenia Botezului, pentru a avea parte de viaţa veşnică.