Schimbarea structurilor economice, politice, sociale, culturale si nu in ultimul rand religioase in lume, se datoreaza unor cauze istorice bine determinate, dar la randul lor acestea reusesc sa schimbe mentalitatea si apoi comportamentul moral-spiritual al omului.

Spre exemplificare ne vom referi doar la un singur caz, si anume la homosexualitate. Daca secolele de-a randul, sub influenta crestina, homosexualitatea era considerata, dupa expresia Sfantului Apostol Pavel, patima de necinste, de ocara sau de rusine si sanctionata cu duritate de codul penal al tarilor civilizate, ca un delict antisocial, acum insa a devenit liberalizata aproape in intreaga lume. Si nu numai ca a intrat in literatura, in pictura, in muzica, in cinematografie, in arta fotografica si chiar in politica, facandu-i-se la toate nivelele multa publicitate… [1]. Dar, mai mult, isi propune sa “cucereasca” chiar si Biserica. Propaganda homosexuala devine insa de-a dreptul scandaloasa, ca un atac violent la adresa crestinului, atunci cand autorul unui “Dictionar Gay”, recent aparut, include in paginile sale, fara nici un scrupul si fara nici un temei pertinent, ca victime ale aceste scarboase patimi, tocmai pe Fiul lui Dumnezeu si pe doi dintre corifeii Bisericii, pe Fericitul Augustin, cea mai reprezentativa figura patristica a Bisericii Apusene, si pe Toma d’Aquino, parintele scolasticii [2].

Dincolo de aceasta, ramane insa real faptul ca se poate vorbi, tot mai deschis si tot mai des, despre crestini homosexuali, si chiar de preoti si pastori avand astfel de metehne morale. In acelasi timp i se cere Bisericii sa binecuvanteze casatoriile homosexuale, asa cum unele state europene le-au si legalizat. Se cere apoi chiar hirotonia homosexualilor, ceea ce, evident, nici nu se poate si nici nu se vrea…Remarcam totusi in acest context aparitia mai multor carti care pledeaza cu hotarare de pe pozitia crestina, in favoarea homosexualitatii. Si nu orice fel de nume semneaza astfel de carti. Unul dintre ei este Adrian Thatcher, directorul Centrului de Teologie si Educatie Crestina de pe langa Colegiul “Sfantul Marcu” si “Sfantul Ioan” din Plymouth, Marea Britanie. El a predat la aceste colegii un curs de doi ani despre: “Credinta, sexul si zamislirea”, iar la cererea studentilor a sintetizat ideile in cartea: “Liberating sex” (“Descatusarea sexului”) cu bibliografia la zi [3]. Cartea are pretentia sa ofere “o perspectiva crestina asupra sexualitatii”, adica o viziune crestina moderna uneia dintre celei mai controversate teme ale contemporaneitatii. Autorul propune in acest sens o “Teologie a sexualitatii”.

Noua viziune “crestina moderna” pe care si-o propune A. Thatcher este determinata de starea de criza sociala, cu care este confruntat crestinismul in actualitate. Astfel, in unele tari, persoanele singure formeaza jumatate din populatia adulta. In S.U.A. 53% din femei sunt singure; 20% nu au fost casatorite niciodata; iar 33% sunt divortate sau vaduve. Un raport elaborat de Alianta Evanghelica din Marea Britanie arata ca 44% din barbatii sub 30 de ani, enoriasi ai Bisericii evanghelice, sunt singuri, iar singuratatea si ingrijorarea in privinta vietii sexuale sunt sentimente pe care le traiesc in mod obisnuit. Se pare ca numarul persoanelor singure in randul enoriasilor unei congregatii variaza intre o treime si jumatate [4].

Se constata apoi ca dupa adolescenta 37% din populatia barbateasca a avut contacte homosexuale, ca 13% au fost mai mult homosexuali decat heterosexuali cel putin trei ani, intre adolescenta si momentul cand au implinit varsta de 55 de ani, iar 4% au fost exclusivi homosexuali dupa incheierea adolescentei [5]. Alte cifre arata ca cel putin 50% din barbatii adulti se considera predominant heterosexuali, cu experienta homosexuala accidentala; iar 37% sunt in esenta heterosexuali, cu experienta homosexuala importanta. Pe langa acestea, se constata ca “atractia intre persoane de acelasi sex exista, intr-o oarecare masura, la jumatate din intreaga populatie” [6].

Apoi, in problema divorturilor, se constata ca in Anglia una din trei casatorii contractate sfarsesc prin divort. In S.U.A., situatia este si mai alarmanta, cifra de divort fiind una la doi [7].

O alta criza morala este desfraul. Astfel, 70% din esantionul de femei chestionate, care erau casatorite de mai mult de 5 ani, aveau sau avusesera relatii sexuale in afara cadrului casatoriei, desi majoritatea mai credeau inca in monogamie. O analiza recenta a adulterului in Anglia arata ca un numar egal de femei casatorite, ca si de barbati, au relatii extraconjugale si le prezinta ca fiind “aventuri de o noapte” [8].

Toti cei amintiti ca avand metehne morale sunt din nefericire crestini, chiar daca si numai prin faptul ca au fost botezati… Excomunicarea lor ar insemna renuntarea la eficienta mesajului evanghelic; iar o atitudine de indiferenta fata de ei, ar insemna un abandon al misiunii si responsabilitatii pastorale a Bisericii. Actiunea lor de reeducare va fi refuzata inainte de a fi pusa in aplicare, fiindca o vor considera un atentat la libertatea lor… Autorul arata ca singura solutie care ramane aplicabila consta in revizuirea conceptiilor traditionale despre sex si sexualitate, si propunerea unei viziuni crestine “moderne” a acestei probleme, prin crearea unei Teologii a sexualitatii. Iar pentru atingerea acestui obiectiv se porneste de la necesitatea liberalizarii sexualitatii ca placere si scop al omului in lume, binecuvantat si intretinut de Dumnezeu. Astfel, daca inainte Biserica proclama prin dascalii ei ca scopul casatoriei este nasterea de copii, se impune acum o reevaluare a teologiei, a moralei si a spiritualitatii crestine…

Dar marea greutate pe care inca de la inceput o intampina A. Thatcher in formularea unei “Teologii a sexualitatii” sunt cuvintele Sfantului Apostol Pavel prin care considera homosexualitatea ca o patima de ocara. “Debarasandu-se” de caracterul inspirat al cuvintelor apostolice, autorul nostru il considera pe Sfantul Pavel tributar mentalitatii iudaice, si adversar celei apartinand lumii pagane, careia i se adreseaza mesajul Evangheliei….

Inca de la inceput vom preciza ca acest punct de plecare nu poate rezolva “teologia sexualitatii” (homosexualitatii), oricat de mult se straduieste autorul ei sa-si “blindeze” speculatiile cu texte biblice sau cu alte adeziuni bibliografice. Se cuvine sa aratam ca sfantul Apostol Pavel nu transmite prin mesajul Evangheliei propovaduita la toate neamurile o anumita mentalitate iudaica, ci un mesaj divin, concretizat in porunca lui Dumnezeu: sa nu fii desfranat. Apoi Mantuitorul Insusi intareste in Evanghelia Sa duhul acestei porunci: “Ati auzit ca s-a zis celor de demult: sa nu desfranezi. Iar eu zic ca oricine cauta la femeie spre a o pofti, a si desfranat cu ea in inima sa” (Matei5, 27-28). Acesta este adevaratul mesaj al Evangheliei, care a schimbat mentalitatea si comportamentul lumii vechi prin increstinare.

Mai presus de orice, pentru iudeii monoteisti, cunoscatori ai voii si poruncii adevaratului Dumnezeu, desfraul era un pacat. E firesc apoi ca intr-un sat teocratic, acest pacat, considerat delict antisocial, sa fie aspru pedepsit. In acest context homosexualitatea era considerata ca o intinaciune in fata lui Dumnezeu, atragand blestemul Lui, asemenea impreunarii cu dobitoacele (Leviticul 18, 22-23), fiind pedepsita cu moartea (Leviticul 20, 13-16). Atat de mare uraciune era acest pacat in fata lui Dumnezeu, incat locuitorii cetatilor Sodoma si Gomora au fost osanditi cu pieirea “slobozind peste ei Dumnezeu ploaie de puciosa si foc din cer” (Facerea 19, 24). De aici si numele pacatului de “sodomie”, dupa numele cetatii distruse.

Cu totul altfel era privita homosexualitatea in lumea pagana inaintea venirii Mantuitorului in lume.

Homosexualitatea nu era socotita pacat, fiindca evlavia pagana avea un caracter normal si exclusiv cultic. Mai mult decat atat, erau cazuri cand desfraul era ridicat la rangul de cult, ierodulele (cele sfintite) depunand costul desfraului in vistieria templului… Nu se exercita nici un efect punitiv din partea statului, fiindca nu erau elaborate legi anume privind perversiunea sexuala. Istoricii ii citeaza chiar si pe unii imparati si conducatori de armate avand astfel de metehne. In astfel de situatii homosexualitatea in mentalitatea celor vechi era considerata un mod de exprimarea a naturii umane, asemenea heterosexualitatii. Se puneau in discutie modurile ei de exercitare, fiind condamnate doar abuzurile si violurile la adresa copiilor. Pe de alta parte, pederastia putea fi privita si altfel in antichitatea precrestina, si anume in intelesul legat de educatia copilului. In acest sens, nu va trebui sa ne mire faptul ca un cercetator specialist de larga recunoastere internationala, Henri-Ireneee Marrou pune semnul egalitatii intre “paideia” (educatie) si “paiderasteia” (iubirea fata de copii), indiferent daca cuprindea sau nu senzualitatea. Relatia dintre erast (educator) si eromet (cel de educat = copilul) se baza in fond pe iubirea prietenoasa, barbateasca (virila) dintre ei, asemenea iubirii dintre fratele mai mare si cel mai mic… De aceea, Marrou conchide ca paideia pederastica nu avea un caracter trivial si vulgar corespunzator dezmatului sexual, ci scopul ei final era cultivarea virtutii: :”Prea adesea Erosul grec este descris ca o simpla aspiratie a sufletului… de dorinta, spre ceea ce-i lipseste; din partea celui care iubeste, erosul participa totusi la arete (virtute) prin aceasta dorinta de innobilare, de daruire de sine, prin aceasta nuanta – pentru a spune totul – de paternitate spirituala”. Acest sentiment, atat de minutios analizat de Platon (“Symposion”, 206 b-e; 209 b-e) se clarifica, spune Marrou, in lumina unei analize freudiene: este evident institutul normal al generarii, dorinta pasionala de a se perpetua intr-o fiinta asemanatoare siesi, dorinta care, frustrata de inversiune, deviaza si se defuleaza pe acest plan pedagogic. Educatia transmisa de un erast apare ca un substituit, ca un derizoriu Ersatz al zamislirii: obiectul iubirii (pederastice) este acela de a procura si de a da nastere intru frumos (Platon, “Symposion”, 206 e) [9].

Vom reveni insa la homosexualitate ca “patima de necinste”, spre a arata ca nici inteleptii antici ai Eladei si Romei nu o considerau astfel, cii ii aplicau timbrul naturii umane, pe care tindeau mereu sa o aduca la perfectiune, fara ca pederastia sa-i incomodeze cu ceva.

Este prea bine cunoscut faptul ca deviza vechilor intelepti este de a-ti trai viata conform naturii. Unii au venit cu precizarea ca naturalia non sunt turpia (ceea ce este natural, nu este rusinos). Acestia erau cinicii (de la Kynos=caine, fiindca aveau ca emblema un caine). Intemeietorul scolii cinice a fost Antisthene (435-37 i. Hr.). Era discipolul lui Socrate. Dispretuind bogatiile si conventiile sociale, propovaduia necesitatea trairii conform naturii. Acesti filosofi duceau o viata austera, reducand nevoile la strictul necesar. Mai tarziu celebra lor deviza a fost compromisa, cinici fiind socotiti cei care manifesta dispret fata de orice norma morala, motivand lubricele lor pasiuni instinctive prin aceea ca nu este rusinos nimic din ceea ce apartine naturii…

In alta ordine de idei, sub aspect religios-moral ne putem explica fara prea mare greutate aparitia desfraului cazut in homosexualitate, daca vom reflecta putin asupra confuziei create in fiinta omului cazut in pacat.

Putem constata inca dintru inceput ca avand mintea intunecata de pacat, omul fascinat de fenomenul de insamantare si rodire, prin neintrerupta reintoarcere a naturii spre viata, a inceput sa o sacralizeze, inchinandu-i un cult cu ritualuri, servari, traditii, interpretari simbolice etc., pamantul devenind “Gea mater”, care primeste samanta lui Uranos si rodeste viata… Culesul recoltelor era un prilej de bucurie, care devenise o sarbatoare a belsugului la multe dintre religiile antice. Cand insa cultul sacru al fecunditatii s-a transformat intr-un cult erotic ce insoteste fecunditatea, a aparut tulburatoarea decadenta a religiei, cu serbari orgiace, cu dansuri lascive, cu mese imbuibate si betii destrabalate, ce se opreau de multe ori in “vomitorium”. S-a dezvoltat chiar o adevarata mitologie sexual-erotica… Apoi, de-a lungul vremii, viata particulara si publica a devenit arena declansarilor sexuale, pervertind constiintele, destramand familiile, facand victime morale si fizice, detronand capete incoronate si schimband chiar mersul istoriei… Dar vapaia desfraului nu a putut fi stinsa din sufletele oamenilor. S-au vazut oameni dibaci in lupta si plini de vitejie, care au invins si supus popoare, dar nu au putut invinge fiara din ei insisi... In acelasi timp, placerea instinctiva liberalizandu-se fara nici o opreliste, cazand de sub instanta ratiunii sanatoase si a constiintei curate, s-a degradat in animalitate morbida, ca o deviere de la scopul si menirea ei, dintre care homosexualitatea a devenit oarecum la ordinea zilei.

Venirea Mantuitorului in lume, ca izbavitor al firii cazute in pacat, aduce o noua invatatura asupra modului in care trebuie sa ne desavarsim natura si viata. El ne spune: “fiti desavarsiti precum si Tatal vostru care este in ceruri este desavarsit” (Matei 5, 48). Prin aceste cuvinte Mantuitorul ne indreapta privirile spre sfintenia lui Dumnezeu, la care se ajunge prin asemanarea cu El. Astfel spus, daca vreti sa va desavarsiti natura, straduiti-va sa dobanditi sfintenia Parintelui ceresc, impartasindu-va din natura Lui divina, fiindca sunteti fiii Lui.

Necunoscand pacatul, inteleptii vechi nu au inteles ce inseamna natura cazuta odata cu aparitia patimilor prin dereglarea instinctelor ce nu-si mai indeplinesc menirea. Ei nu intelegeau apoi nici necesitatea desavarsirii naturii prin participare la viata adevaratului Dumnezeu, pe care de altfel nici nu-l cunosteau. Aceasta instrainare de Dumnezeu, i-a mentinut in orbecairea cautarii desavarsirii unei naturi in fond bolnava, ce nu putea fi desavarsita inainte de a fi insanatosita…

Inteleptii nu au intuit totdeauna faptul ca asa cum in natura macrocosmosului pot exista abatei care, cazand de sub controlul legilor fizice, aduc dezordinea, tot astfel si in natura microscosmosului pot exista norme ale ordinii care, daca nu sunt respectate, natura insasi se va perverti in loc sa se desavarseasca…

Insanatosirea si desavarsirea naturii umane o va face Dumnezeu Insusi, creatorului ei, prin venirea Fiului Sau in lume. Prin jertfa Sa, stergand pacatul din firea omeneasca, Mantuitorului ii impartaseste viata divina, sau sfintenia lui Dumnezeu. Ne lasa insa pe noi ca in mod liber sa participam la natura Sa umana si indumnezeita pentru a ne impartasi de sfintenia Lui. Fiind act liber de participare si de devenire asemenea lui Dumnezeu, se impune si stradania noastra necontenita de a ne elibera de pacat si a creste mereu in virtute, ca o implinire a voii lui Dumnezeu, “care este sfintenia voastra; si sa va feriti de desfranare, sa stie fiecare din voi a-si stapani vasul sa in sfintenie si cinste, nu in patima poftei ca paganii, care nu cunosc pe Dumnezeu” (I Tesaloniceni 4, 3-5).

Noua invatatura crestina a sfinteniei vietii prin ferirea de desfranare a fost primita cu multa repeziciune de sufletele oamenilor dornici de mantuire, incat chipul lumii s-a schimbat. O contributie importanta la adancirea acestei schimbari a adus-o Sfantul Apostol Pavel. Propovaduind Evanghelia “la toata faptura”, el insista asupra faptului ca “chipul lumii trece”, iar “cei casatoriti sa fie ca cei necasatoriti”; si “cel ce se casatoreste face bine, iar cel ce nu se casatoreste face si mai bine” (I Corinteni 7, 29-35). Cat despre “desfrau si orice necuratie sau lacomie nici sa se pomeneasca intre voi, asa cum se cuvine sfintilor… caci aceasta sa o stiti ca nici un desfranat sau necurat… nu are mostenire in imparatia lui Hristos si a lui Dumnezeu… ca fii ai luminii sa umblati – caci roada Duhului este in toata bunatatea si dreptatea si adevarul” (Efeseni 5, 3-9).

In felul acesta noua mentalitate a oamenilor deveniti prin Hristos fiii lui Dumnezeu, aduce in lume viata de sfintenie. Crestinii impartasindu-se de viata lui Hristos, devin imitatorii Lui, incat numarul celor ce preferau castitatea si fecioria crestea din ce in ce mai mult. Entuziasmul lor era atat de mare, incat interpretand gresit indemnul Mantuitorului de a se face “fameni pentru imparatia lui Dumnezeu” (Matei 19, 12), se castrau. Nu este vorba numai de cel mai mare interpret scripturistic al Rasaritului Crestin, Origen, ci si de multi alti necunoscuti. Faptul ca legislatia bisericeasca inca de timpuriu a pedepsit cu caterisirea pe preotii care se castrau, sau cu afurisirea timp de trei ani pe laici, socotindu-i ca invidiosi asupra propriei lor vieti, dovedeste pe deplin acest fapt (vezi Canoanele 21, 22, 23, 24 apostolice).

Desigur, entuziasmul pentru viata feciorelnica a fost intretinut si a crescut in mare parte si datorita apologiei pe care i-o faceau cuvantarile si scrierile parintilor care se bucurau de mare autoritate duhovniceasca printre crestini. Faptul ca in doua Sinoade locale (Ancira, 306, si Elvira, 309) s-a impus celibatul preotilor, aceasta va deveni o problema efervescenta, discutata apoi contradictoriu la primul Sinod ecumenic, dovedeste cat de mult pretuiau primii crestini castitatea. Lucrurile au primit si o turnura negativa in sensul ca s-a ajuns in situatia de a fi defaimata casatoria, incat Biserica s-a vazut din nou nevoita sa dea legi pentru combaterea acestor exagerari. Fiindca un eretic, pe nume Eustatiu, considera casatoria ca pe o nascocire diavoleasca, Biserica a stabilit la cel de-al treilea Sinod local de la Gangra ca “daca cineva ar defaima nunta si pe ceea ce se culca cu barbatul sau, credincioasa fiind si evlavioasa, sa fie anatema” (Canonul 1); “Daca cineva dintre cei ce traiesc in feciorie, pentru Domnul, si-si bate joc de cei casatoriti, sa fie anatema” (Canonul 10).

Pe de alta parte, firea omeneasca desi este innoita prin har, purtand ranile pacatului, primeste de multe ori in viata pamanteana replicile venite din firea cea veche aflata sub zodia concupiscentei. Astfel, daca unii crestini, ducand lupta cea buna a virtutii, aveau o viata de sfintenie asemenea ingerilor, altii in schimb, cadeau in cele mai de ocara patimi, precum sodomia si impreunarea cu dobitoacele… Simplul fapt ca Biserica s-a vazut nevoita sa sanctioneze cu severitate aceste pacate savarsite de fii sai, inseamna ca ele au existat in viata lor (vezi Canonul 16 Ancira; 7, 62, 63 Vasile cel Mare; 29, 58 Grigorie de Nissa; 29 Nichifor Marturisitorul).

Odata cu formarea statelor crestine, legislatia acestora a mentinut secole de-a randul homosexualitatea ca un delict antisocial pedepsit cu asprime.

Chiar si morala proletara a secolului XX, desi antireligioasa si mai ales anticrestina, pentru a crea inregimentarea colectiva a oamenilor, a mentinut homosexualitatea sub incidenta codului penal.

Dar mentalitatea occcidentala a inceput sa se schimbe odata cu aparitia Renasterii si a Umanismului, cand a aparut interesul pentru cultura clasica uitata, si cand secularismul ce se va stabiliza tot mai mult, va pune in centrul preocuparilor omul, incepand sa se dezvolte cultura nationala, artele, stiinta, relatiile sociale etc. pe acest fundal va apare Reforma ca o eliberare a gandirii si comportamentului uman pe pan religios, apoi Iluminismul secolului XVIII si Revolutia burgheza din Franta, prin intemeierea primei formatiuni comuniste anticrestine, au dat grele lovituri Bisericii dominanta in Evul Mediu. In aceasta conjunctura a putut Fr. Nietzsche proclama moartea lui Dumnezeu si afirmarea moralei instinctiv biologizante neopagane, prin anularea notiunii de pacat si negarea valorilor crestine. Iar mai tarziu, psihiatrul Sigmund Freud prin psihanaliza va deschide hemoragia pornografiei ce nu mai poate fi stavilita. Pe fondul acestui ateism biologizant neopagan preocuparile sexuale intra in cultura, literatura, arta, stiinta, iar odata cu proclamarea drepturilor omului, acestea se liberalizeaza tot mai mult, ducand fiinta umana spre o animalitate dura, si la un libertinaj anarhic, incat legile cauta disperat sa stabileasca ordinea sociala, asemenea vizitiului care scapand franele din mana, scapa de sub control caii si caruta…

In aceste imprejurari istorice, culturale, sociale si politice ne putem explica aparitia homosexualitatii odata cu afirmarea tot mai accentuata a neopaganismului biologizant-instinctiv. Se deruleaza in fata ochilor nostri intreg cortegiul de imoralitate pe care il dezlantuie, pe “firma drepturilor omului”, homosexualitatea in lume, incat nu mai necesita nici un comentariu… Putem preciza, totusi, ca s-a cautat chiar o motivatie stiintifica a homosexualitatii pentru a-i sustine necesitatea. Astfel se apreciaza ca homosexualitatea ar avea trei tipuri principale de explicatie: psihanalitica, biologica si sociala.

1. Potrivit lui Sigismund Freud, parintele psihanalizei, homosexualitatea apare atunci cand un baiat nu reuseste sa “transfere atractie heterosexuala a libidoului sau de la mama lui la alta femeie naturala”, poate din cauza fortei pe care o exercita acea atractie sau din cauza orientarii ei gresite, care ar putea fi cauzata de mediu… Exista apoi teoria fobiei, potrivit careia mama, in timpul “sindromului de sarcina” a simtit sentimentul de teama de a fi abandonata de sotul ei, sau incapacitatea sotului de a fi alaturi de ea in aceasta perioada si astfel mama transfera copilului traumatismul pe care-l sufera.

2. Potrivit explicatiei biologice, barbatii homosexuali au un exces de estrogen, homon propriu femeilor; iar femeile lesbiene, un exces de androgen, hormon barbatesc. Aceste explicatii biologice se refera la cantitatea relativa de testosteron existenta in perioadele vitale pentru dezvoltarea creierului fetusului si imprima copilului ce urmeaza sa se nasca o orientare masculina sau feminina, dar nu totdeauna in concordanta cu sexul genetic al fetusului. Se spune ca barbatii homosexuali au “comisura anterioara”, fascicol de nervi care leaga lobul stang si lobul drept al creierului, mai mare decat barbatii heterosexuali. In schimb ei au “nucleul interstitial”, un fascicol de nervi din hipotalamus, mai mic decat barbatii heterosexuali. Alte studii sugereaza o puternica influenta genetica. Astfel, 52 la suta din fratii gemeni identici sunt homosexuali; 22 la suta din fratii gemeni neidentici, si doar 11 la suta in cazul fratilor adoptivi.

3. Sub aspectul explicatiei sociale se arata ca homosexualitatea este o “functie a adaptarii determinata de selectia naturala”. Altii spun ca e pur si simplu o “constructie sociala”, adica o idee inventata la sfarsitul secolului al XVIII-lea si in secolul al XIX-lea, la inceput de comunitatea medicala, in asa fel incat medicii si categoriile profesionale sa-si poata asuma controlul asupra unui anumit segment al societatii, care mai inainte era controlat de Biserica si de tribunale. [10]

Dupa cum vedem, trei teorii independente una de alta, cauta in mod diferit sa explice unul si acelasi fenomen. Fiecare din ele cauta sa patrunda in taina de nepatruns sufletului omenesc, pentru a face lumina ca intr-o pestera intunecata fara iesiri… Oricare din ele are pretentia ca poate fi acceptata, in aceeasi masura in care, la o analiza serioasa, poate fi si respinsa.

Mult mai plauzibila este invatatura crestina despre natura cazuta care poarta in sine ranile pacatului. Asa cum in natura din jurul nostru s-au produs dezordini care ii tulbura viata, tot astfel si in natura omului, atat biologica, cat si spirituala, si-au facut aparitia tot felul de contradictii care-i macina existenta. Referindu-se la neamurile care “au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si au cinstit faptura si i-au slujit ei in locul Creatorului”, Sfantul Apostol Pavel arata ca “pentru aceea i-a si lasat Dumnezeu in patimi de ocara, caci si femeile lor si-au schimbat randuiala fireasca… la fel si barbatii, s-au aprins in pofta lor unul catre altul… Si precum ei n-au reusit sa aiba pe Dumnezeu in constiinta, asa i-a lasat Dumnezeu pe ei cu mintea neincercata ca sa faca cele ce nu se cade…” (Romani 1, 25-27). Parintii Bisericii au aratat de asemenea ca odata cu aparitia afectelor s-au dereglat si instinctele, incat, placerea, de pilda, in loc sa fie mijlocul prin care se exercita instinctul, se transforma in scop, si astfel functia spirituala a omului se intuneca si cade in animalitate, sau chiar mai prejos… Mintea, ca lumina a sufletului, se transforma sub dominatia instinctelor oarbe, in istrumentul de motivatie si iscodire a noilor si variatelor forme de dezvoltare a patimilor inrobitoare. Este ceea ce Sfantul Apostol Pavel numea “mintea carnii” (Coloseni 2, 18).

Pentru a arata ca homosexualitatea este patima, asa cum o numeste Apostolul, vom indica prin similitudine, ca patimile reprezinta o patologie organica si sufleteasca a principalelor instincte omenesti: de aparare-atac, alimentar (de nutritie), de reproducere si social. Asa, in instinctul de aparare-atac apare ce este cunoscut sub numele de “Killer instinct”, ca forma violenta de manifestare a unei dorinte pe care noi o numim bizara, fiindca creeaza un permanent pericol social. Aceasta transforma societatea omeneasca in jungla, facand ca omul sa se manifeste asemenea unui animal fioros, ce nu cunoaste regulile comportamentului fata de altii. Exista, apoi, in viata spirituala a omului predispozitia cleptomaniei. Aceasta devine pasiune, dominanta a vietii, necesitate de comportament ce se timbreaza cu stigmatul lui “moral insanity”, adica imbecilitatea constiintei morale care face confuzia intre bine si rau, neputand astfel sa-si indeplineasca menirea. Exista, apoi, in cadrul instinctului alimentar forme degradante, precum bulimia si eclimia, ca forme devorante ale lacomiei dupa mancare, sau anorexia, ca lipsa a poftei de mancare, ca un simptom maladiv al fiziologiei umane. La fel exista si o insatietate dupa bunurile materiale, incat omul isi pierde echilibrul necesarului, si degenereaza fie in destrabalari, fie in zgarcenii, devenind chiar ridicol in comportament, asemenea lui Harpagon sau lui Hagi Tudose, din cunoscutele piese cosmice. In ce priveste instinctul de reproducere, discutiile primesc un caracter de profuzime. Daca celelalte forme instinctive intretin si protejeaza viata, instinctul de reproducere are viata in sine si o transmite mai departe. De aceea, impulsul care il sustine nu este simpla placere, ci si iubirea (eros), indicand o angajare integrala a sufletului omenesc, ca libertate, constiinta si afectiune. Iar cand acest instinct care transmite odata cu viata si informatia genetica a speciei si persoanei umane este exercitat fara randuiala care conduce la atingerea scopului sau si a menirii omului de a trai in urmasi, putem spune ca pe buna dreptate remarca Nicolae Paulescu ca patima reprezinta o dereglare a instictelor omenesti: “Patima nu e altceva decat cautarea exclusiva a placerii ce rezulta din satisfacerea unei trebuinte instinctive deviate (adica, al carui scop natural este ignorat, neinteles sau chiar – nu de putine ori – dinadins relativizat)” [11].

La capatul acestui periplu putem spune ca suntem de acord cu Sfantul Apostol Pavel, considerand homosexualitatea o patima, fiindca reprezinta o deviere a instinctului de reproducere de la scopul sau.

Sa vedem daca este patima de necinste.

Raspunsul afirmativ este motivat de faptul ca reprezinta o aberatie de la ordinea fireasca, coborandu-l pe om sub conditia animalica…

Este patima de necinste si prin modul violent, grotesc si scarbos in care este practicata de cele mai multe ori, producand dezordini sociale si trezind o adevarata repulsie din partea celor ce nu o accepta.

In sfarsit, homosexualitatea reprezinta un esec moral si existential, prin pierderea omenirii omului de a se implini pe sine insusi prin urmasi. In actul creatiei Dumnezeu a dat viata barbatului si femeii, imprimandu-le menirea de a fi “un singur truo”, in scopul perpetuarii neamului omesc. In fata acestei realitati evidente, homosexualitatea reprezinta un abuz salbatic, o aberatie lipsita de finalitate; un esec al instinctului de conservare a speciei umane.

Cu toate acestea, Biserica nu-i poate abandona, nici parasi pe acesti oameni, dintre care majoritatea sunt, cel putin prin botez, daca nu din convingere, fiii ei. Deviza crestina este: “uraste pacatul, dar iubeste pe pacatos!”. Hristos a venit sa caute pe fiul risipitor si oaia cea pierduta, precum si sa vindece pe cel bolnav, fiinca cei bolnavi au nevoie de doctor…. Este adevarat ca la inceput Biserica acorda sanctiuni grele pentru astfel de pacate. Va trebui acum mai mult sa-i intelegem pe oameni, decat sa-i judecam cu asprime pentru faptele lor. Cu tot pacatul care ii stapaneste, se cuvine ca Biserica sa si-i apropie pentru a le oferi harul tamaduitor. Se cuvine mai mult ca oricand sa aplicam cu incredere pedagogia divina a recuperarii celor pacatosi, indepartati de Biserica, cazuti prada placerilor si patimilor care ii stapanesc… Caci, pe drept cuvant, sublinia marele om de stiinta crestin, Nicolae Paulescu, ca “din admirabila desfasurare a actelor instinctive omul este inclinat sa remarce si sa retina senzatiile placute care insotesc indeplinirea actelor respective. Si in loc de a se inalta pana la scopul instinctului, el nu mai urmareste decat placerea devenita unica tinta a activitatii sale” [12]. Dar abordarea cu optimism a apropierii si indepartarii omului pacatos este motivata de faptul ca, spre deosebire de animale, “omul are facultatea de a transforma instinctele in acte voluntare; cu alte cuvinte, singur omul are posibilitatea de a cunoaste scopul trebuintelor instinctive si a delibera asupra mijloacelor si momentelor oportune satisfacerii lor” [13].

In acelasi timp aprinderea necontrolata a patimii poate fi temperata, stapanita si indepartata prin puterea constiintei care are un rol esential de infranare, umanizand pornirile inconstiente. Un om de stiinta arata ca “a te putea stapani este o dovada de maturitate a sistemului nervos, un exemplu de model cum activitatea perfectionata a scoartei cerebrale poate domina functiile elementare ale centrilor inferiori. Functia de infranare sau de inhibitie a reflexelor simple… va atinge un grad inalt, ea transformandu-se intr-o adevarata trasatura de caracter, intr-o capacitate de stapanire care consta in a-si putea infrana unele reflexe, de a le domina cu ratiunea” [14].

La acestea adaugam ca mijloace esentiale de educare a firii cazute si tiranizate de aprinderea necontrolata a placerii, puterea de convertire a rugaciunii, a cuvantului lui Dumnezeu si a harului Sfintelor Taine. Parintii Bisericii arata ca acestea poarta in sine conversio amoris, adica transformarea iubirii egocentrice, salbatica si animalica, in iubire neprihanita fata de Dumnezeu. Revarsandu-se in suflet iubirea lui Dumnezeu, instinctul este pus sub instanta constiintei, incat nesabuita pofta se poate preface intr-un dor spiritual dupa cele dumnezeiesti, iar placerea oarba poate fi luminata de bucuria curata a conlucrarii de bunavoie a mintii cu darurile lui Dumnezeu.

Conchidem ca homosexualitatea este intr-adevar o patima de necinste, dar cei ce o practica pot fi recuperati ca fii ai Bisericii, pentru imparatia lui Dumnezeu.