Despre pornografie, polutii si monahism

Raspuns catre un anonim, care poate fi oricine

Daca va mai amititi de mine, ma plangeam ca ma stapaneste patima internetului, dar nu v-am scris ce anume. As incepe prin a va scrie putin despre mine, pentru a va face cunoscute anumite aspecte ale vietii mele de pana acum:

- Inca din timpul liceului, fiind o fire introvertita, complexata de propria sexualitate (ca multi adolescenti) am inceput sa ma uit la filme si reviste erotice. Nu a durat mult si am inceput sa ma si masturbez. Dupa ce am intrat la facultate, am cunoscut pe cei din ASCOR, unde m-am si inscris, integrandu-ma repede intre ei. In pelerinajele facute cu ei, am avut ocazia sa cunosc multi monahi pe la diferite schituri si manastiri din tara.

- Cand m-am spovedit pentru prima oara, dupa mult timp, am renuntat deodata la fumat si la masturbat. Nu a fost chiar usor. Ca repercusiuni, au urmat polutiile nocturne care dureaza si pana in ziua de astazi. Drept sa spun, m-am saturat, nu se mai opresc (este stiuta starea de indispozitie care urmeaza in urma polutiilor).

- De aproape 2 ani ma gandesc la monahism. Mai exact, ma atrage viata monahala. Dar interior, am o stare permanenta de agitatie.

- Revenind la internet, pot sa zic ca a devenit o patima, deoarece m-am uitat si ma uit la "obscenitati". Cu toate ca m-am spovedit destul de des, continui sa repet acest pacat. Am inceput prin a ma uita la tot felul de vulgaritati, dar m-am saturat repede si am trecut la un erotism mai "artistic". Am inceput sa-mi cultiv o astfel de senzualitate si nu e bine, sunt constient de asta. Acum nu ma mai satisface orice, in limbajul freudian, s-ar zice ca asta duce la o crestere a libidoului.
Problema e alta: inainte de a ma uita, in mintea mea am posibilitatea de a alege, ori ma abtin si nu ma uit, ori ma uit si-mi satisfac poftele trupesti. De ce in momentele alea uit si de Dumnezeu si de toate? De ce trebuie sa fac toate poftele trupului? Sunt sclavul lui si nu-mi place. In acelasi timp, uitandu-ma la toate acestea, consider ca curvesc cu gandul, deci traiesc in pacat, si nu-mi vine chiar bine.

M-am saturat sa repet la nesfarsit acest pacat. Incep sa ma descurajez cand vad ca nu mai fac fata. Am inceput sa abandonez gandul de a alege viata monahala, mergand pe ideea ca mai bine e sa raman in lume si sa ma gandesc la manastire, decat sa fiu in manastire si sa ma gandesc la lume. Mai am de terminat o facultate si ma voi decide, dar la ora actuala sunt foarte dezorientat. Pe o parte, ma chinuie patima trupului (polutiile nocturne si faptul ca ma uit la poze si filme erotice), pe de alta parte, lupta cu toate gandurile care-mi vin.

Acum sunt complet dezorientat, nu mai stiu ce sa mai cred si ce sa mai fac. O sa ma tin cat pot de duhovnic. Insa si aici e o problema. Vorbesc cu sfintia sa doar la spovedanie, iar eu mi-as dori sa vorbesc mai mult, mai pe indelete, sa-i spun tot ce fac si tot ce simt.

Daca vreti si puteti sa ma ajutati cu ceva, va raman recunoscator.

Framantarile tale mi-aduc aminte o intamplare patericala, de care, de altfel, este plina viata manastireasca. Intr-o seara, dupa trapeza, un frate m-a invitat de-o parte, zicand ca are sa ma intrebe ceva. Fratele acesta avea de acum vreo cinci ani petrecuti in manastire, dar inca nu era calugarit, ca era tanar. Cand ne-am indepartat pe aleile intunecoase si nu mai era nimeni sa ne auda, fratele zice: "Ce sa fac, ca ma chinuie patima curviei si ma gandesc ca poate nu trebuie sa ma calugaresc, poate Dumnezeu vrea sa ma insor?" Eu n-am stat mult pe ganduri si-i carpesc o apoftegma din Pateric, cam de felul: "Dar tu inchipuie-ti ca ele o sa moara si o sa le manance viermii, ca sub pielea asta gingasa poarta un lighean de mate" si altele de felul acesta. La care fratele imi raspunde linistit: "Avva, am citit si eu Patericul, stiu si eu teologii de astea, dar cand ma uit la ele uit si de Pateric si de Dumnezeu. Cand esti linistit, iti par convingatoare remediile acestea, dar cand te cuprinde patima, nu te mai ajuta la nimic".

Am mai auzit pe unii inaintand si consolari de felul: "Ce-ai gasit la ele, nu vezi ce machiate si scarboase sunt? Cum poate sa-ti placa sa te uiti la gretoseniile alea, gandeste-te ca au fost atatia care s-au spurcat cu ele?"

Mie insa imi vin in minte cuvintele Scripturii: "Si au vazut flacaii omenesti ca fetele oamenilor sunt frumoase si au intrat la ele" (Facere 6). Vezi, Duhul Sfant zice ca sunt frumoase. Frumoase, nu gretoase. Frumoase, pentru ca sunt biserici ale lui Dumnezeu. De aceea sunt frumoase.

Sa-ti spun la ce m-am gandit, citind Psaltirea veche, inca cea cu litere slavone. Mie imi place sa citesc psalmii in limba de demult, sa ma amestec in corul rugatorilor de odinioara. Si iata ca, citind-o, ma poticnesc de un verset pe care eu il stiam asa: "Fiicele lor infrumusetate si impodobite ca chipurile templului" (Ps. 143, 12). "Impodobite ca chipurile templului" pe mine ma ducea de fiecare data cu gandul la idoli, mai ales ca in psalm se vorbeste ca fiicele acestea sunt ale "strainilor" din mana carora David se roaga sa fie izbavit. Mi se parea foarte clar: fetele strainilor, desi sunt impopotonate, totusi frumusetea lor este falsa ca si idolii. Dar in Psaltirea cea veche versetul acesta suna tocmai invers: "Fetele lor infrumusetate, impodobite ca asemanarea Bisericii".

Vreo doua zile m-am gandit cam cum s-ar putea talcui faptul ca "fetele strainilor" sunt frumoase anume ca asemanarea Bisericii si nu ca chipurile templului. Si pana la urma mi-a venit un raspuns care m-a odihnit. Am avut revelatia sensului monahismului ortodox. Calugar este acela care se calugareste nu pentru ca socoteste frumusetea fetelor omenesti fiind uracioasa ca a idolilor, ci anume cel care, desi a vazut ca "fetele omenesti sunt frumoase", totusi n-a intrat la ele. Dupa cum spune si Sf. Ioan Gura de Aur in Tratatul despre feciorie: "Ce mare lucru au facut fecioarele paganilor daca au renuntat la nunta din pricina ca o considera rea? Parca nu e firesc sa te abtii de la ceea ce nu-ti place? Fecioarele crestinilor insa tocmai de aceea sunt vrednice de cinste, ca, stiind ca nunta este binecuvantata, totusi se abtin de la ea pentru numele lui Hristos".
Da, fetele omenesti, chiar si cele desfranate, sunt frumoase ca asemanarea Bisericii. Parca ne poate convinge cineva ca este altfel, cand nu numai ochii, ci si inima si toata fiinta noastra ne spune ca e asa? Chiar daca mintea va bombani tot timpul ca nu ne plac, totusi frumusetea lor ramane. Cu toate acestea, David zice ca sunt frumoase doar ca "asemanarea Bisericii", nu ca Biserica insasi. Asta ma duce cu gandul la perioada sovietica, cand bisericile n-au fost distruse toate, ci, cele mai frumoase, au fost transformate in muzee, in sali de agrement, unele chiar in sali de sport, in depozite. Cand te uitai din afara, erau ca niste biserici adevarate, dar cand intrai inauntru, nu mai erau asa. Asa este si cu frumusetea femeilor. Sunt frumoase, dupa masura Ziditorului Care le-a facut, ca El le-a facut sa-I fie Lui biserici. Dar sunt moarte, sunt inchise, ca si bisericile din vremea sovietica, pentru ca in ele nu se mai savarseste Liturghia.

Acesta este singurul lor defect, ca in ele nu se slujeste Liturghia. Si totusi, Dumnezeu se simte jignit atunci cand noi le hulim, pentru ca sunt ale Lui. El le-a facut pe ele si nu noi. De aceea, Dumnezeu sloboade patima curviei peste tot cel care judeca femeile usoare, ca sa-i aduca aminte ca nici el nu este mai departe. Si eu am cunoscut calugari care daca vedeau vreun frate vorbind cu vreo femeie, il certau ca sta de vorba cu "dracu'". In cele din urma insa marii "asceti" au abandonat calugaria si s-au casatorit cu "dracu'", iar fratii cei certati isi vad linistit de nevointele lor.

Asa ca nu e nimic rau in faptul ca-ti place frumusetea lor. Si lui Dumnezeu ii place. Insa, atunci cand te apuca patima, incearca sa le vezi ca pe niste Biserici, ca pe niste icoane ale lui Dumnezeu. Parca cu niste icoane iti vine sa faci faptele acelea care iti trec prin cap cand haladuiesti prin internet? Imi vei reprosa ca e greu? Nu e greu. E imposibil. De aceea, tocmai pentru ca nu le putem vedea cu ochi curat, mai bine e sa nu le vedem deloc. Daca noi insine am fi avut Liturghia launtrica, cea care le lipseste lor, am fi fost ca si Dumnezeu Care, desi vede toate cele despre care povestesti, si altele mai mari, totusi niciodata nu pofteste.

Patima curviei, deoarece este proprie firii noastre, poate fi depasita numai prin Duhul Sfant, prin Liturghie. De aceea, noi, pacatosii, care inca nu am devenit altare desavarsite, nu ne uitam la ele, ca sa nu ne facem batjocoritori de cele sfinte, ca ne batjocorim pe noi, care suntem biserici si pe ele, care sunt tot biserici.

Ca sa scapi de aceasta atractie, trebuie sa-ti propui o perioada de nevointa. Nu e numaidecat sa postesti aspru si sa nu dormi, mananca din toate cate putin si odihneste-te, atat cat sa nu fii iritat de oboseala si inapt pentru munca. Incearca, pur si simplu, sa eviti discutiile desarte, televizorul si muzica. Toate acestea faramiteaza mintea si slabesc atentia. Dar pentru patima curviei trebuie sa avem atentia intotdeauna treaza, pentru ca ea patrunde prin ganduri, pe care daca le curmam indata, am si scapat de ea. In aceasta perioada incearca sa nu povestesti nimanui nici macar impresiile si starile prin care o sa treci, decat numai preotului la spovedanie (sau unei persoane duhovnicesti, capabile sa te ajute). Cred ca in scurta vreme, daca vei face asta cu smerenie si cu nadejde, vei simti lucrarea Liturghiei in tine. Citeste cate o catisma dimineata, una seara si una noaptea pe la doua, daca poti. Ca sa te odihnesti bine, culca-te pe la 10 seara. Si in toata vremea spune "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul".

Dar sa treci dincolo de orice conventie despre rugaciune. Sa te pui inaintea lui Dumnezeu asa cum esti, nu incerca sa pari mai bun, poate ca nici sa nu doresti asta, ci pur si simplu, arunca-te la pamant in camera ta, dupa ce stingi lumina si zi:

"Iata, Doamne, Tu si eu. Uita-te la mine ce-am ajuns, ce-a mai ramas din zidirea Ta. Uita-te si ma plange, ca eu singur nu ma pot plange. Eu nu te mai inteleg si nu te mai voiesc, eu am o alta viata, care imi pare mai interesanta si mai atragatoare. Du-te de la mine, ca sunt om pacatos. Niciodata nu te-am iubit si nu te-am ascultat. Stiu ca esti aici, dar nu te simt si nu te recunosc. Tu insa nu te departa, asteapta pana ma scol, ajuta-ma Tu sa ma scol, ca Tu m-ai zidit si poti cu mine toate cate voiesti. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Ca, iata, n-am mai ramas decat numai Tu si eu. Numai noi amandoi am ramas. Sa nu Te scarbeasca pacatele mele si sa te duci. Ramai cu mine, chiar daca nu te vad, chiar daca nu te simt, chiar daca nu te ascult. Chiar si atunci cand nu voi mai vrea sa ramai, Tu sa ramai. Ca Tu esti cel care ne dai viata si care din moarte iarasi ne vei ridica, si fara Tine suntem nimic, Doamne. Si Tie, Bunule, dupa cum putem, toti slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin".

Sa spui asa, tot ce ai pe suflet, in cuvinte si mai putine si mai simple, poate chiar fara nici un fel de cuvinte. Sa te pui numai jos la podea in camera intunecoasa si sa te gandesti ca Dumnezeu este pretutindeni, deci si la tine in camera. El nu poate sa nu fie si la tine in camera, nu are voie. Bate-te cu Dumnezeu ca si Iacob si lasa-te ranit de El. Si zi-i, si cere-i socoteala, si intreaba-L de cele pe care nu le intelegi si cele pe care ai vrea sa i le reprosezi. Zi-i si asculta tacerea cu care te asculta, rabdarea cu care te rabda si dragostea cu care te iubeste. Dar mai ales sa asculti neputinta cu care vrea sa te ajute si nu poate, din cauza vointei tale. Da, nu te mira si sa nu te sminteasca aceste cuvinte, noi L-am facut pe Dumnezeu sa fie neputincios pentru noi. Gandeste-te numai, ca El umbla pururea pe langa noi, ca un caine batut, cersind ajutorul nostru, ca sa ne mantuiasca. Daca te vei ruga asa, n-ai cum sa nu vina Duhul Sfant peste tine, n-ai cum sa nu cunosti umilinta cea veselitoare, n-are cum sa nu te umpli de nadejdea cea buna. Si-aceasta stare sa o cresti in tine, ca sa ajungi sa o poti scoate si duce cu tine si dincolo de intunericul camerei tale, ca ea te va apara de toate ispitele trupesti si sufletesti.

Sa te impartasesti mai des, chiar in fiecare duminica, trateaza cu preotul. Caci daca pentru cei indraciti canoanele recomanda deasa impartasanie, pentru a alunga demonul, care e strain firii noastre, cu atat mai mult vom avea nevoie de deasa impartasanie pentru a scapa de patimile care sunt proprii firii noastre, care sunt insasi firea noastra?

Ai nevoie si de o schimbare de mediu, de o evadare din tot ce te inconjoara. Firea omeneasca se acomodeaza foarte repede, de aceea, propune-i o alternativa cat mai contrastanta la ceea ce vezi in internet. Nu e numaidecat sa ramai in acest regim de rugaciune, care pe multi ii sperie, ci doar sa-ti faci din el o trambulina pentru un regim normal. Pe urma faci cat poti, dar sa nu te desparti de impartasanie mai mult de doua saptamani. Cand vei vedea ca iarasi te ataca vechile deprinderi, mai da-i cateva zile de asprime si impartasanie. Trupul nostru e atat de lenevos, incat, temandu-se de regimul aspru, se va multumi sa ramana intr-un ritm normal, fara sa te mai arunce in patimile de care te plangi, numai ca sa nu-l mai obosesti cu asceza. E nevoie de putina asceza, pentru a trai mai bine euharistia, bucuria.

Iritarea pe care o ai, este un preludiu al deznadejdii. Din cauza patimii tale, iti pare ca Dumnezeu nu iti asculta rugaciunile, nu ai indrazneala. Dar Hristos a zis: "Indrazniti, Eu am biruit lumea". Acest indemn se adreseaza tuturor oamenilor, nu numai Sfintilor din calendar. Credinta in Dumnezeu nu se limiteaza la simpla recunoastere ca El este si ca a lucrat in istorie, ci ca El este si pentru tine si ca lucreaza, vrea sa lucreze prin tine. Anume asta nu pot crede oamenii, ca un graunte de credinta poate sa mute muntii.

Sa stii ca tot din cauza nervozitatii sunt si polutiile dese. Unii cred ca polutiile frecvente sunt semn al virilitatii sporite, dar este tocmai invers. Virilitatea poate fi folosita si intr-o parte si in alta. Potenta masculina, stim bine, nu depinde de constitutie, de biologic, ci de psihic, de puterea vointei. Asa ca barbatii cu o potenta sporita se pot impotrivi cu mai mult succes atacurilor sexualitatii, pe care mai inainte o exploatau cu acelasi succes. Vezi in Vietile Sfintilor cati talhari dintre cei mai fiorosi, ostasi neinfricati deveneau calugari si ajungeau la biruinta totala a patimilor.

Am cunoscut un calugar care in prima jumatate de an de la intrarea in manastire avea cateva polutii in fiecare noapte. Se scula, batea matanii si se culca inapoi. Ai crede ca trebuie sa fie cine stie ce Rambo, dar e tocmai invers, era foarte slab, nervos, plangacios si intotdeauna ameninta ca o sa plece acasa sa se insoare. Cu timpul, pentru ca s-a mai maturizat, a devenit "mai barbat", lucrurile s-au linistit. A scapat si de nervozitate si de desele polutii.

Despre polutii gasesti in regulile lui Ioan Casian. Acolo se insista chiar asupra puterii patimii, care la unii e mai mare, la altii mai mica. Sfantul Ioan zice ca, cu cat e mai mare patima, cu atat esti mai potrivit pentru monahism. Acelasi lucru il zice si Sf. Ioan Gura de Aur cand talcuieste cuvintele Mantuitorului: "Sunt eunuci care s-au nascut asa, eunuci facuti de oameni, si eunuci care s-au facut pe ei insisi asa pentru Imparatia lui Dumnezeu". Deci, chiar Hristos a spus-o. Pare un paradox, dupa ce am fost deprinsi sa credem ca in manastiri se duc numai impotentii si handicapatii. Impotentii, zice Sfantul Ioan Casian, nu mai pot practica nevointa fecioriei, ei trebuie sa sporeasca in alte fapte bune. Si mi se pare un fapt demn de un Dumnezeu ca al nostru, care judeca pe toti cu dreptate. Tot asa nu vor lua cununi de biruitori cei care sunt blanzi din fire, ci cei care, maniosi fiind, prin lupta au ajuns la blandete. Asa stau lucrurile cu toate virtutile.

Tot Sfantul Ioan Casian aduce exemplul unui staret caruia, de o vreme buna, i se intampla sa aiba polutie chiar in noaptea de dinainte de impartasanie. Dar adunandu-se soborul batranilor au hotarat sa-l dezlege sa se impartaseasca, deoarece lucrarea aceasta era din zavistia dracilor, calugarul ducand de altfel o viata sfanta.

De multe ori, dracii napustesc aceasta pacoste mai ales asupra incepatorilor, ca sa-i aduca in deznadejde. Ceva de felul: "Vezi, esti un curvar si jumatate, dar vrei sa te dai mare crestin. Las-o balta si traieste ca toti, daca nu vrei sa te imbolnavesti, sa ai dereglari hormonale". Dar daca nu le atragi nici o atentie, te lasa. Spala-te, bate 50 de metanii, spune psalmul 50 si fii ca si cum nu s-a intamplat nimic. Fii sigur ca pentru atata lucru acest pacat se iarta, este un canon care spune asta. Ce, parca femeilor le e mai bine ca au scurgeri menstruale? Dar parca pot sa schimbe ceva? Sa privim firea noastra omeneasca asa cum este ea, cu toate slabiciunile si neputintele ei.
Polutiile se mai pot intampla si din cauza frigului, daca dormi intr-o camera racoroasa. Din cauza rasului prostesc si a mancarurilor grase si dulci, din betie. La fel si din consumul de lichide pe noapte, care provoaca erectia in timpul somnului din cauza contractarii muschilor care mentin lichidul. Asa ca, sunt mai multe motive care provoaca polutiile: unele de la draci, unele de la neatentie, altele de la fire. Nici unele, insa, nu trebuie sa fie prilej de tulburare.

Se mai zice in cartea aceasta ca pana si marii pustnici, chiar daca nu mai au nici un fel de patimi, totusi mai au uneori polutii. Acesta este tributul care trebuie platit firii. Cu toate ca, dupa o perioada de asceza, polutiile au loc fara vise erotice si fara nici un fel de senzatii. Cred ca Dumnezeu a lasat asa lucrurile ca nimeni sa nu se inalte prea mult.

Vezi, polutii mai au chiar si barbatii casatoriti. Crezi ca ei se simt mai bine dupa ele, mai ales in perioada cand femeia le este gravida? Dar si mai bine le sta cand in aceasta perioada se masturbeaza. N-au nici ei, saracii, nici o odihna de pe urma casatoriei.

Odihna adevarata o cunosc doar calugarii. Pentru ca ei ajung la ea prin agonisirea Duhului Sfant. Intreaga fire se schimba la calugar si el devine purtator al Liturghiei launtrice de care vorbeam la inceput. Este, intr-adevar, nevoie de ceva munca, dar se poate. In taina calugariei, Dumnezeu da un har deosebit, pe care oamenii obisnuiti nu-l pot banui. Acest har ii pazeste pe calugari de navalirile brutale ale patimii. Pentru un calugar totul e mai usor, pentru ca el a infruntat intr-o singura noapte tot greul pe care un om normal il infrunta pe parcursul vietii intregi. Greul acesta este teama si cutremurul din noaptea calugariei. De indata insa rostite voturile, portile se inchid in urma ta si lumea intreaga se lumineaza cu o lumina noua, pe care nu vrei sa o mai schimbi pe nici o frumusete.